-1.3 C
Deva
vineri, februarie 14, 2025

165 de ani de când Cetatea Devei a devenit ruină. O explozie de capăt de istorie

Unii știu, alții nu, astfel încât e bine de amintit că Cetatea Devei a devenit ruină în urma unei mari explozii, care s-a produs în data de 14 august 1849, respectiv acum 165 de ani. Din nefericire sau mai câșă inspirație, Cetatea-ruină este conservată așa de mai mult de un secol și jumătate, iar acum, cu o mulțime de bani, nu reface Cetatea, pentru a deveni într-adevăr un obiectiv turistic care are ceva de oferit, ci se poleiesc ruinele. Dar asta e altă poveste.

 cet expl 2

Pregătiri înaintea morții

Ridicată prin secolul XIII, Cetatea Devei a fost schimbată, reașezată, completată de atâtea ori, încât prezentarea ruinelor nu reprezintă un mare gest de conservare a unui monument. De la prima formă, mai mică și mai modestă, până la transformarea în mic castel medieval, Cetatea Devei și-a împlinit o istorie zbuciumată, cu lupte, asedii și trădări, schimbări de proprietar, totul stingându-se definitiv în timpul Revoluției din 1848. De atunci și până acum, Cetatea Devei, păstrătată în unele surse ca împlinind o legendă similară celei a meșterului Manole, a îmbătrânit sub uitare și nepăsarea oamenilor.

Iancu de Hunedoara, apoi generalul Castaldo, în secolul XVI, Gabriel Bethlen, în secolul XVII, apoi împăratul austriac Francisc I, pun umărul, construiesc, repară și extind Cetatea Devei, pregătind-o, fără să știe, pentru un final cumplit. Faptul că se transformă, sub austrieci, în centru militar strategic, îi va aduce sfârșitul. Era perioada în care, în Cetatea Devei, se construiau depozite de muniție, adjuvante ale morții.

Ordinul de distrugere

Revoluția din 1848 va condamna la moarte și Cetatea Devei. Deși există unele opinii divergente, pare limpede că explozia din dimineața zilei de 14 august 1849, care a aruncat în aer depozitele de muniție și a distrus Cetatea nu a fost, așa cum acreditează unele surse, accidentală. Surse explicite, respectiv documente din epocă, susțin că explozia din 14 august 1849 a fost provocată la ordinul generalului polonez Jozef Bem, cel numit de Kossuth conducător al armatei revoluționare formată din 10.000 de militari din regimentele de grăniceri secui.

În paranteză fie spus, generalul polonez Jozef Bem, este cel căruia i se pune în sarcină ceea ce este numit „genocidul antiromânesc din Ardeal”, moment istoric cumplit, în care și-au pierdut viața câteva zeci de mii de români ardeleni.

Revenind la povestea noastră, mai trebuie spus că, în explozia din Cetatea Devei, se pare că și-au pierdut viața 114 oameni, militari maghiari şi deţinuţi români încarcerați acolo. De notat că o descoperire arheologică făcută în Cetatea Devei este scheletul intact al unui militar, care ar fi murit în explozie și a rămas acoperit cu piatră și pământ.

Acum, cu eforturi financiare uriașe, Cetatea Devei nu va mai fi morman de ruine, ci un ansamblu de ruine poleite. Așa se face, uneori, câș, istoria.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/