S-au împlinit 607 ani de la data la care familia Huniazilor şi-a făcut apariţia documentar pe scena istoriei. În 18 octombrie 1409, regele Ungariei semnează actul de donaţie al castelului şi al domeniului regal al Hunedoarei către familia lui Ioan de Hunedoara.
„Cel mai timpuriu document care certifică prezenţa familiei de Hunyad pe scena istoriei este actul de danie din 18 octombrie 1409, prin care regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte lui Woyk fiul lui Serbe „quandam possessionem nostram regalem Hvnyadvar vocatam in comitatu Albensi partium nostrarum Transsiluanarum habitam” – fosta posesiune regală numită Hvnyadvar din comitatul Alba, stăpânită în porţiunea noastră Transilvania. Sunt amintiţi Woyk, cei doi fraţi ai săi, Magas şi Radol, fiul fratelui tatălui său, tot Radol, şi în sfârşit fiul său, Johann”, informează cercetătoarea Maria Roşu. La acea vreme, potrivit istoricilor, familia Corvinilor făcea parte din mica nobilime din Transilvania, iar actul de danie a domeniului regal ce cuprindea castelul şi 40 de sate reprezintă o răsplată pentru faptele de arme prin care s-a remarcat familia lui Voicu.
Ioan de Hunedoara şi apoi fiul său Matia vor deveni două dintre marile personalităţi din istoria Europei.




