20.6 C
Deva
miercuri, aprilie 30, 2025

ADMINISTRAȚIE. Cât s-a lucrat la noua secție de Pediatrie din Deva

Consiliul Județean Hunedoara a dat publicității stadiul lucrărilor efectuate până acum la noua Secție de Pediatrie a Spitalului Județean Deva. Oficialii CJ Hunedoara dau asigurări că proiectul va continua și pe perioada sezonului rece, chiar dacă se vor muta la interior.

Astfel, arată informațiile oficiale, până la această dată, constructorul a ridicat structura de rezistență, a montat acoperișul și a realizat șarpanta la spațiul care va găzdui noua Secție Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. De asemenea, a fost executată fațada pe trei dintre laturile clădirii, au fost montate ferestrele și ușile interioare, iar tencuielile brute au fost realizate în proporție de 80%.
”În prezent, se lucrează la pereții despărțitori din interior. Lucrările vor continua și în perioada sezonului rece, fiind create condiții pentru realizarea instalațiilor și a amenajărilor interioare. Noua secție va fi integrată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, în zona sa centrală. O parte a ei va fi amenajată la etajul situat deasupra secției Chirurgie Plastică și se continuă cu o extindere deasupra corpului administrativ. În total, secția nouă va avea o suprafață de 1652 mp, va asigura circa 50 de paturi pentru copii și 32 de paturi pentru aparținători. Valoarea investiției suplimentare pentru extinderea secției se ridică la 1,8 milioane de lei (TVA inclus). Finanțarea este asigurată prin intermediul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Lucrările au demarat în luna septembrie a acestui an, iar termenul de finalizare este primăvara anului 2019.

Carmen COSMAN – PREDA

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/