Reprezentanţii Primăriei municipiului Deva susţin că le-au cerut administratorilor fântânii arteziene din Piaţa Victoria ca aceasta să fie repornită, după mai multe luni în care instalaţiile artezienei s-au aflat în conservare.

Fântâna arteziană muzicală din centrul municipiului Deva a stat acoperită pentru mai multe luni, cu o prelată. Din cauza vremii reci, instalaţiile au fost oprite la funcţionare. „Primăria a luat legătura cu firma care s-a ocupat de montarea artezienei, pentru ca în aceste zile fântâna să fie repusă în funcţiune de probă, aşa cum se întâmplă în cazul fântânii arteziene din zona Lido”, a precizat Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Deva.
Arteziana costisitoare şi spectaculoasă
Construită în cadrul proiectului european de reamenajare a Pieţei Victoria, în valoare de circa trei milioane de euro, fântâna muzicală a devenit în scurt timp o atracţie a centrului municipiului datorită spectaculozităţii ei.
Ansamblul a fost inaugurat în vara anului trecut, însă a dat naştere unor controverse din cauza costurilor proiectului şi a celor de întreţinere a artezienei.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=HLmY7iQy1Hk&w=640&h=360]
Citeşte şi:
TURISM RELIGIOS Apropierea Paştelui a adus peste 5.000 de pelerini la Prislop