17.9 C
Deva
marți, septembrie 10, 2024

Asociere pentru atragerea fondurilor europene în turism

Consilierii judeţeni vor sprijini dezvoltarea turismului în Masivul Parâng. Aşa cum s-a întâmplat şi în Straja, asociaţia cabanierilor a cerut sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunii pe fonduri europene.

partie_schi_parangConsilierii judeţeni din Hunedoara vor dezbate proiectul de hotarâre privind aprobarea asocierii Judeţului Hunedoara, prin Consiliul Judeţean Hunedoara, cu Asociaţia Cabanierilor „Mândra” Parâng, în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunii Parâng. Sprijinul le-a fost solicitat chiar de către Asociaţia „Mândra”, aşa cum s-a întâmplat şi în Straja, unde asocierea a fost deja aproată în plenul CJ Hunedoara.

Între cabanierii din Parâng şi oficialii CJ Hunedoara au avut loc câteva runde de discuţii, în vederea creionării unui plan de dezvoltare a staţiunii montane cu ajutorul fondurilor europene. Astfel, în urma discuţiilor purtate cu cabanierii, a fost reliefată necesitatea realizării infrastructurii în zona Parâng, a sistemului de alimentare cu apă potabilă şi realizarea unui sistem de canalizare, realizarea de activităţi de divertisment şi agrement pentru turişti pe toată perioada anului şi promovarea staţiunii Parâng în vederea atragerii turiştilor. Iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, spune că CJ Hunedoara poate interveni acolo unde are autoritate, dar, totodată, poate colabora cu autorităţile locale pentru aducerea staţiunilor la standardele necesare pentru a fi  acreditate ca staţiuni turistice şi să aducă şi venituri celor care investesc în această activitate.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/