14.7 C
Deva
joi, octombrie 5, 2023

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate întârzie deschiderea biroului de la Petroşani

Biroul de la Petroşani al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate mai aşteaptă până să poată fi deschis şi asta în ciuda demersurilor făcute de oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara şi ai Primăriei Petroşani.

spital-petrosaniLucrurile s-au împotmolit la Bucureşti, după ce responsabilii de aici şi-au dat seama, cu mare întârziere, că pentru funcţionarea acestui birou este nevoie de un spaţiu separat. La Petroşani ar urma să funcţioneze un punct de lucru al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru coasiguraţii din Valea Jiului, aşa încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să bată drumul până la Deva pentru o adeverinţă. „Sunt anumite cauze care au fost independente de voinţa mea şi sunt din cauza birocraţiei de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. După ce am avut acceptul preşedintei Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, dar şi al Casei Naţionale, timp de două luni de zile de la nivel central nu s-a mişcat nimic. Săptămâna aceasta ne-a comunicat că are nevoie de un spaţiu care să fie separat din toate punctele de vedere. Noi pregătisem spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea şi comisiile de evaluare a persoanelor vârstnice, a persoanelor cu handicap, din cadrul Spitalului. Aveam acolo, aprobat prin hotărâre de consiliu, un spaţiu şi după două luni de la nivelul Casei naţionale şi-au dat seama că ne trebuie un spaţiu separat, din cauza transmisiilor securizate de date şi a bazei de date confidenţiale”, a explicat vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, motivele întârzierii.


Autorităţile locale şi judeţene au stat din nou la aceeaşi masă şi au căutat noi soluţii de rezolvare a problemei şi în viitoarea şedinţă a Consiliului Local Petroşani, din luna februarie, CL Petroşani îşi va da acceptul pentru noul spaţiu identificat, aşa încât până în martie oficiul de la Petroşani al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să fie funcţional.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente