Unii şoferi hunedoreni se joacă cu viaţa lor sau a celorlalţi participanţi la trafic, autoturismele lor fiind depistate cu probleme grave din punct de vedere al securităţii rutiere
În urma acţiunilor de control desfăşurate în primele trei luni din acest an, la nivelul județului Hunedoara, inspectorii Registrul Auto Român (RAR) şi Poliţia Rutieră au eliminat din trafic vehiculele care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au.
De la jocuri anormale de direcţie la defecţiuni de frânare
Din numărul total de 245 de autoturisme verificate, controlorii au constatat că peste 23 la sută aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, peste 22 la sută au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare), iar puţin peste patru la sută au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP expirat sau fals). Un procent mic de 1,22% din numărul total al maşinilor verificate, depăşeau nivelul maxim admis de poluare. Inspectorii au constatat că numărul vehiculelor care depășesc nivelul maxim admis de poluare a scăzut cu mai bine de două procente în primele 3 luni ale acestui an,comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
64 de amenzi şi 63 de certificate de înmatriculare reţinute
În urma controalelor tehnice desfăşurate în trafic în intervalul ianuarie-martie, Poliţia Rutieră a reţinut 63 de certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 64 amenzi. Sancţiunile au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte. Potrivit directorului RAR, George-Adrian Dincă, rezultatele controalelor desfaşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte ale RAR – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.