Peste 50 de elevi de la 12 şcoli din judeţ au participat la concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de ISU Hunedoara. Competiţia “Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a presupus o probă teoretică şi două practice constând în transportul asistat, pe o distanţă de 50 de metri, al unui accidentat aşezat pe o targă precum şi deplasarea cu masca, cu vizorul obturat, pe figură într-un raion cu obstacole contaminat. Pe parcursul traseului concurentul a fost coordonat de un coechipier.
„Ea urmăreşte dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, dar şi dezvoltarea în rândul elevilor a iniţiativei precum şi a spiritului de echipă”, a precizat căpitanul Anemona Doda, de la ISU Hunedoara. La categoria licee pe locul trei s-a clasat echipa Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, locul doi a fost adjudecat de elevii Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Haţeg, în timp ce pe locul întâi s-a clasat echipajul Colegiului „Tehnic Transilvania” Deva. În competiţia elevilor de gimnaziu a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Şcolii gimnaziale Sântămăria Orlea, pe a doua poziţie a urcat echipa Şcolii gimnaziale nr.7 Petroşani, iar pe poziţia fruntaşă elevii Şcolii gimnaziale “Ovid Densuşianu” Haţeg. Câştigătorii competiţiilor au fost recompensaţi cu diplome şi trofee.