28 C
Deva
vineri, iunie 21, 2024

“Festivalul luminilor” de la Deva

Manifestarea a fost organizată de către filiala locală a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”

Sâmbătă seara, parcul Cetate din Deva a fost gazda unei noi ediţii a Festivalului luminilor, un festival organizat de cercetaşii deveni.

lumina

Pe locul doi în ţară

După o muncă de câteva ore, toate aleile parcului au fost umplute de gulguţe. „Este o acţiune plină de energie, iar publicul a venit în număr foarte mare. Am confecţionat 12.000 de gulguţe pe care le-am pus în tot parcul şi cred că am reuşit să creeăm o seară plăcută”,a declarat Denisa Botescu, de la filiala locală a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, coordonator general la „Festivalul luminilor” de la Deva. De altfel, prin numărul de gulguţe confecţionate, Deva s-a situat pe locul doi pe ţară, după Bucureşti, „Festivalul luminilor” fiind organizat la nivel naţional. Pe lângă cercetaşi, în această acţiune s-au implicat, ca voluntari, o mulţime de hunedoreni, marea lor majoritate fiind elevi de liceu, de la „Decebal”, „Pedagogic” şi „Arte”. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a-i îndemna pe toţi devenii, îndiferent de vârstă, să se bucure de fericirea lucrurilor mărunte, de gulguţe, de expoziţia de fotografie sau de îmbrăţiţările gratuite. Pe lângă toate acestea, cei prezenţi au putut participa şi la ateliere de face-painting, jonglerii, dans, tras cu arcul şi la diferite jocuri.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/