Istorie, fantezie, medieval şi senzaţii. Toate acestea sunt garantate celor care vor trece pragul Castelului Corvinilor în acest weekend!
Timp de 3 zile, Dan Condurache, Octavian Strunilă, Denis Ştefan, Corneliu Ulici, Horia Vârlan şi mulţi alţii vor duce mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara
Atmosfera medievală revine la fosta reşedinţă a lui Iancu de Hunedoara. Castelul Corvinilor găzduieşte, de vineri până duminică, a II-a ediţie a Carnavalului Medieval.
Evenimentul debutează astăzi, la ora 17, cu o paradă a costumelor de epocă. Din programul manifestărilor nu vor lipsi demonstraţii culinare
medievale şi reţetele de poveste oferite de Horia Vârlan, ateliere meşteşugăreşti – olărit, pielărie, ţesătură, ateliere de săbii, concerte de muzică şi dansuri medievale, poveşti boiereşti, jocuri teatrale şi spectacole de foc.
Sâmbătă e seară de teatru la Castel. Dan Condurache, Octavian Strunilă, Denis Ştefan, Corneliu Ulici şi mulţi alţii duc mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara în „Credinţă şi Sânge”. Spectacolul va avea loc în spatele Castelului, dar va putea fi urmărit și pe un ecran led, amplasat pe platoul din față. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Organizatorii Carnavalului Medieval – Asociația pentru Promovarea Istoriei României și Primăria Municipiului Hunedoara – promit tuturor celor care îşi vor petrece weekend-ul la Castelul Corvinilor trei zile de poveste, în care tradițiile și legendele locului, arta și gastronomia secolului al XV-lea vor însufleți celebrul monument.
Programul carnavalului
VINERI, 29 august
*ora 17 – Parada costumelor
*ora 18 – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*ora 19 – Concert Truverii: „Trobar e Cantar”
*orele 19.45-20.30 – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*orele 20-20.50 – Concert Lupus Dacus
SÂMBĂTĂ, 30 august
*orele 11-20 – Ateliere meşteşugăreşti
*orele 11.30-12 – Spectacol teatru de păpuşi: Compania MAG şi Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*ora 11.45 – Atelier dansuri medievale – Curtea Comedianţilor
*ora 12.15 – Atelier jocuri medievale – Curtea Comedianţilor
*ora 13 – Atelier poiuri – Curtea Comedianţilor
*ora 16 – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*ora 17 – Spectacol de teatru: Trupa Skepsis (Alba-Iulia)
*ora 18 – Truverii – muzici, farse şi dansuri
*ora 19.30 – Concert Lupus Dacus
*ora 20.30 – Spectacol foc – Compania MAG
*ora 21.15 – Spectacol A.P.I.R. – „Credinţă şi Sânge” (cu Dan Condurache, Eugenia Şerban, Corneliu Ulici, Octavian Strunilă, Deniş Ştefan, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz)
DUMINICĂ, 31 august
*ora 11 – Demo culinar medieval cu Horia Vârlan
*orele 11-20 – Ateliere meşteşugăreşti
*orele 11-12 – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*ora 11.30 – Atelier săbii – Curtea Comedianţilor
*ora 12 – Atelier dansuri – Curtea Comedianţilor
*ora 12.30 – Atelier jocuri teatrale – Curtea Comedianţilor
*ora 13.10 – Concert Truverii (probe)
*ora 16 – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
*ora 17.30 – Spectacol de teatru: Trupa Skepsis
*ora 19 – Concert Truverii – Peregrinatio.