15.5 C
Deva
joi, octombrie 3, 2024

Iubitori de câini doar la nivel declarativ

Zeci de câini fără stăpân au fost ucişi la adăpostul de animale din Petroşani, din cauză că nu i-a adoptat nimeni. Până acum, iubitorii de animale sunt mai mult la nivel declarativ şi prea puţin faptic.

hingheriPotrivit informaţiilor oficiale, numai la începutul acestei luni 50 de câini comunitari de la adăpostul care funcţionează în Cartierul Colonie din Petroşani au fost eutnasiaţi, din cauză că nu i-a adoptat nimeni. În tot acest timp, de la începutul lunii mai şi până acum de pe străzile municipiului Petroşani au fost capturaţi 10 câini fără stăpân şi doar 10 au fost adoptaţi, după cum a precizat şeful Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Petroşani, Daniel Vişan. La ora actuală, mai spune sursa citată anterior, în adăpost mai sunt 45 de câini care pot fi adoptaţi de iubitorii de animale, cu condiţia să nu fie lăsaţi apoi tot pe stradă.

În Valea Jiului sunt două adăposturi pentru maidanezi, însă de capacitate mică. Unul funcţionează la Petroşani, în Colonie, şi are 150 de locuri. Cel de-al doilea este în Uricani, situat pe un teren ce a aparţinut fostei Mine Valea de Brazi, în zona Puţului 8. Adăpostul are o capacitate de 90 câini, în 22 de padocuri. Potrivit legislaţiei româneşti, câinii strânşi de pe străzi care nu sunt adoptaţi în 14 zile pot fi eutanasiaţi.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/