Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de modernizare a Devei intră la finanţare. Şeful Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest şi reprezentanţii primăriei semnează astăzi contractul proiectului de modernizare în zona parcului I.C. Brăteanu.
Modernizarea zonei pe care devenii o cunosc sub numele de „Opera” este obiectul proiectului cu finanţare nerambursabilă în valoare de aproape 38 de milioane de lei. În zonă va fi construit un pasaj subteran cu o parcare de 183 de locuri iar la suprafaţă va fi amenajat un spaţiu pietonal în prelungirea parcului existent care va fi şi el reabilitat. (Raluca Cetean)