Sânmicori este o sărbătoare importantă în calendarul creştin sătesc aflată în postul Crăciunului, o treaptă spre sărbătoarea Naşterii Domnului, încandrându-se într-un context de înnoire a anului, a Marii Treceri de la moarte la viaţă
Făcătorul de minuni Sfântul Ierarh Nicolae, denumit în popor Moş Nicolae sau Sânmicori, cum îl întâlnim în multe sate hunedorene este sărbătorit în calendarul creştin astăzi. Potrivit credinţei populare, Sf. Nicolae este protectorul copiilor, văduvelor, fetelor sărace, taţilor, oştenilor, corăbierilor, morarilor, dar şi al tâlharilor şi vracilor.
Legenda nuieluşei
În calendarul creştin Sf. Nicolae este prezentat ca fost episcop de Myra, apărător al dreptei credinţe în Isus. De altfel, tradiţia ca cei neascultători să primească o nuieluşă are origini în povestea primului sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325. Sfântul Nicolae, pe atunci episcop de Myra i-a dat o palmă ereticului Arie care a negat partea dumnezeiască a lui Iisus, considerându-l un simplu om, cu puteri supranaturale. Palma dată de Sfântul Nicolae, simbol al respectării dreptei credinţe, a fost înlocuită în timp cu o nuieluşă. Cei neascultători sunt loviţi pe 6 decembrie cu un băţ, o nuieluşă sau o jordiţă, ca o atenţionare pentru faptele rele pe care le-au făcut. Ţăranii hunedoreni erau de părere că “Sfântul e milostiv faţă de săraci, ajută pe fetele sărace să se mărite iar la copii c-au ascultat de părinţi le pune daruri în ghete, chiar câte un galbin, iară pe muierile ce nu l-au respectat şi nu l-or ţânut, le bate peste mânuri cu nuieluşa fermecată”.
Un Moş care nu poate fi zărit
Deşi reprezentat în icoane ca un sfânt cu barbă alba, Moş Nicolae este o prezenţă misterioasă, care niciodată nu poate fi văzut. Sfântul apare ca un erou popular, călare pe un cal alb, care când îşi scutură barba începe să ningă, reprezentând astfel, prima zăpadă din decembrie. ”Sfântul bătrân” se asociază cu „omul bătrân acuşi terminat cu zile aşe ca anu”, cum cred ţăranii. Este perioada în care anul îmbătrâneşte, apropiindu-se de final. Soarele scade în luminozitate, nopţile devin mai lungi, iar zilele mai scurte, apare frigul şi zăpada, urmate de viscol. De Sânmicori se încheie ciclul sărbătorilor dedicate lupilor şi morţilor strigoi.
Sânmicori, “calendar” hibernal
Sărbătoarea de Sf. Nicolae, aflată în prag de iarnă, era şi un bun prilej din partea comunităţilor săteşti de a face previziuni despre vremea ce va urma, un fel de calendar meteorologic hibernal. Bătrânii credeau că iarna începe odată cu sărbătoarea de Sânmicori, din barba albă a moşului aşternându-se prima zăpadă. De ninge acum, grâul în anul ce vine va fi bogat; ninsoare multă – iarnă grea”, spun bătrânii din satele Văii Geoagiului; de-ngheaţă Mureşul după Sânmicori semn îi de iarnă lungă; ziua începe a creşte aşa cum sare cocoşul din târnaţ; noaptea-i mare ca în alte zile că “o ţâne Moşu, unde-i locu’ ei”; de vezi multe ciori de ziua Moşului, atunci iarna va fi geroasă; neaua care stă pe pomi ne zice că vara cucuruzu’ va fi nalt şi cu ştiulete mare.
Iată şi o practică oraculară, prezentă încă în satele din zona Ţării Haţegului. De Sânmicori se punea într-o oală cu lut cu apă neîncepută o ramură de măr iar dacă aceasta înflorea până la Anul Nou “în primăvară ultoaia (livada) va fi plină de flori şi cloambele (crengile) s-or rupe de mere”, credeau sătenii. În multe zone din judeţ, Sânmicori se prelungea şi în a doua zi, ceea ce dovedeşte prestigiul de care se bucura sfântul de la începutul iernii calendaristice. Era o zi când nu se lucra, iar femeile ţineau “post negru”, fără pâine şi apă. În zilele noastre, aceste sărbători tradiţionale au fost uitate. Consultant de specialitate, Prof. Marcel Lapteş, etnolog
“Blândul Sf. Nicolae, zugrăvit în stânga Iconostasului la biserică, pentru el umpleau biserica consătenii mei, lăsându-şi treburile în aşteptare ”, Liviu Lăzărescu, din comuna Mărtineşti
[box style=”rounded” border=”full”]Povestea darurilor în ghetuţe
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae, este povestea celor trei fete sărace, care neâvand zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de către tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat pe geam într-o noapte, câte un săculeţ de bani pentru fiecare. Săculeţii au cazut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetuţe. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae sa fie găsite în ghetuţe.[/box]
