15.5 C
Deva
joi, mai 15, 2025

Operator privat pentru lifturile din Petroşani

Lifturile din municipiul Petroşani ar putea trece în administrarea unei firme private. Societatea care se ocupă acum de întreţinerea şi repararea lor, Gospodărie PrestCom, este în faliment.

liftCu datorii imense la bugetul de stat, dar şi cel local, Gospodărie PrestCom Petroşani, firmă aflată în subordinea Consiliului Local, este în faliemnt. Perioada în care a fost în insolvenţă nu a ajutat societatea să se redreseze, aşa că s-a ajuns la declararea faliemntului. Odată cu firma vor dispărea , însă, şi o serie de servicii pe care angajaţii de aici le prestează la ora actuală, iar municipalitatea nu se gândeşte să înfiinţeze o nouă societate de profil, degrevată ed datorii, care să preia activitatea şi, eventual, angajaţii de la Gospodărie. Aşa este compartimentul care se ocupă acum de întreţinerea şi repararea lifturilor din Petroşani, care va dispărea odată ce societatea de interes local îşi va înceta activitatea. Iar primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că cel mai bine ar fi ca activitatea să fie preluată de un privat. „Cei de la Gospodărie au în continuare activitate. În momentul în care societatea va fi închisă definitiv, această activitate va fi preluată de un operator privat. Nu putem prelua acetivitatea pe primărie şi nici nu este indicat. Cred că cea mai bună soluţie este un operator privat acre să se ocupe de această chestiune, pe bază de contract”, a declarat Tiberiu iacob – Ridzi.

Şi, cum nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, în timp ce Gospodărie PrestCom se zbate în faliment, în Petroşani a  început deja să-şi desfăşoare activitatea, în paralel cu firma de interes local, o firmă privată ce aparţine unui jucător importasnt de pe piaţa financiară a judeţului Hunedoara Numai că, acum contractele încehiate de societatea în cauză sunt extrem de puţine comparativ cu lucrările asigurate de cei de la Gospodărie, mai ales că le lipseşte şi experienţa în domeniu.  Dar, în lipsa unui competitor, firma privată îşi va extinde rapid activitatea de profil, câştigurile nefiind deloc de neglijat.

Reamintim că lucrările de modernizare a lifturilor pe partea electrică sau mecanică costă aproximativ 20.000 de lei. În total, atât pentru partea electrică, cât şi cea mecanică, modernizările costă circa 45.000 de lei. În plus, mai sunt tarifele pentru mici reparaţii, înlocuire de motoare sau de cabluri, operaţiuni acre de asemenea scot bani din buzunarele locatarilor din blocurile turn. Conform datelor oficiale, în Petroşani sunt aproximativ 50 de lifturi, iar pentru 30 există încheiate contracte de întreţinere cu cei de la Gospodărie PrestCom.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/