Dacă la început au fost surprinşi de numărul mare de hunedoreni care solicitau partaj voluntar, notarii au simţit că ceva nu este în regulă şi s-au interesat care este de fapt miza acestui act. Când au aflat că taxa auto poate fi evitată în acest fel, au refuzat să mai onoreze astfel de servicii
Inventivi din fire, românii au descoperit o metodă prin care pot „fenta” legea, ocolind plata noul timbru de mediu la achiziţia unei maşini second-hand, printr-o metodă cred ei, ingenioasă. Partajul voluntar. Potrivit Ordonanţei 9/2013, există două modalităţi prin care nu mai este obligatorie plata timbrului de mediu: partajarea bunurilor între soţi sau a bunurilor dobândite prin moştenire. Găselniţa cea nouă este că partajul se poate face în mod voluntar între două persoane care deţin un bun. Altfel spus, nu trebuie să fii căsătorit cu persoana respectivă pentru a deţine o maşină împreună, iar dacă eşti căsătorit, nu trebuie să divorţezi pentru a partaja un bun, respectiv, maşina.
S-au prins şi hunedorenii. Târziu
După Maramureş şi Cluj unde au avut loc înmatriculări masive fără timbru de mediu, graţie portiţei din lege şi hunedorenii au început să „se prindă” de şmecherie. „În ultimele zile, am avut peste zece astfel de solicitări, pentru scutirea taxei de mediu a maşinii aflate în partaj voluntar. Nu pot să spun decât că Ministerul Mediului s-a autosesizat şi a spus că în cel mai scurt timp va schimba legea”, declară Nicolae Marin, şeful Serviciului Înmatriculări Auto, din judeţul Hunedoara.
Notarii refuză servicii de partaj voluntar
Însă spre nenorocul hunedorenilor cu iniţiativă, notarii publici s-au prins de faptul că cererile de partaj sunt pentru a ocoli legea şi refuză să mai efectueze astfel de servicii. La cabinetul notarial Ioan Hotoiu peste 15 persoane au solicitat astfel de acte, cu câteva săptămâni în urmă, iar pentru o parte au fost şi rezolvate. Însă, când oamenii legii s-au prins că actele de partaj nu sunt „pe bune”, ci doar pentru a scăpa de timbru de mediu, solicitările pentru partaj au fost refuzate. „Actul de partaj este un act important ale cărui elemente de valabilitate trebuie să fie reale şi să respecte legea. Ca notari publici nu avem niciun motiv să intrăm în chestiuni care nu respectă legea, tocmai noi, care trebuie să o respectăm. După ce am aflat depre ce este vorba şi la ce folosesc actele de partaj, am pus punct acestei chestiuni”, spune Ioan Hotoiu, preşedintele Camerei Notarilor Publici Alba Iulia, compusă din notarii publici care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu.