Preconizata închidere a industriei extractive din Valea Jiului ar însemna condamnarea la moarte a comunităţilor locale. Impactul asupra zonelor şi aşa sărăcite ar fi devastator, iar bugetele locale ar fi grav afectate.
Anul 2018 sau cel mai târziu 2024 aduce, conform previziunilor economice, sfârşitul industriei extractive din Valea Jiului. Pentru comunităţile locale, care încă se resimt după marele val de disponibilizări din 1996 – 1997 şi concedierile colective ulterioare, acest lucru ar însemna un dezastru social. Grav este că nu ai ce să pui în locul mineritului, nu există o industrie conexă care să poată absorbi forţa de muncă ce va fi pusă pe liber din minerit şi nici familiile actualilor angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara. „Închiderea mineritului ar înseamna o catastrofă, dincolo de impactul npe bugetul local. Sunt aproximativ 3000 de angajaţi, fiecare cu încă 3 – 4 persoane în întreţinere, aşa că, direct sau indirect 7.000 – 8.000 de oameni ar fi afectaţi. Impactul economic ar însemna reducerea cu 30% a veniturilor la bugetul local”, a precizat primarul municipiului Petrolani, Tiberiu Iacob – Ridzi. La Petroşani oricum lunar se alocă sume importante pentru măsurile de atenuare a sărăciei. Astfel, pe venitul minim garantat sunt peste 200 de persoane, iar aproximativ 150 de localnici beneficiază de cantină socială.
La Petrila impactul ar fi şi mai devastator, în condiţiile în care aici vorbim despre două unităţi miniere, respectiv Petrila şi Lonea, iar.zona este cu adevărat monoindustrială. Primarul Ilie Păducel declară că „închiderea celor două unităţi miniere ar reduce veniturile la buget cu 75%. Din punct de vedere al impactului social, acest lucru ar însemna moartea oraşului”. Şi în aceeaşi situaţie sunt şi celelalte localităţi din Valea Jiului, care îşi construiesc bugetele în jurul unităţilor miniere.
Soartă pecetluită
Pe de altă parte, soarta unităţilor miniere din Valea Jiului pare pecetluită. Ca să salveze CEH, Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat – de fapt un împrumut, la care se adaugă dobânda aferentă – în limita sumei de 167 de milioane de lei pentru o perioadă de șase luni. Dar din această sumă nicun leu nu merge către unităţile miniere, ci doar către partea energetică. certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră). Şi, în plus, acordarea ajutorului ănseamnă şi divizarea companiei energetice. « Ajutorul reglementat prin acest act normativ nu se acordă în sectorul cărbunelui și pentru a demonstra că nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societății se va separa legal de celelalte activități. În acest scop, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și având în vedere că ajutorul de stat individual de salvare a fost autorizat de Comisia Europeană în data de 21 aprilie 2015, societatea va iniția demersurile pentru separarea activității miniere de celelalte activități », se arată într-un comunicat al Guvernului. Iar pentru unităţile miniere se scrie, practic, sfârşitul. Oricum, şi CEH este într-o situaţie ingrată, pentru că Executivul a precizat clar că : « Împrumutul se acordă, în baza unei analize economico-financiare realizate de către EximBank – S.A. în vederea stabilirii capacităţii de rambursare. Rambursarea împrumutului de 167 de milioane de lei se efectuează integral, în termen de 6 luni de la acordarea acestuia, împreună cu dobânda aferentă. Până la data scadenței împrumutului, Societatea Complexului Energetic Hunedoara S.A. are obligația să prezinte Ministerului Finanțelor Publice planul de restructurare notificat Comisiei Europene. În baza acestui Plan de restructurare, la solicitarea societății, Ministerul Finanţelor Publice poate prelungi perioada de acordare a împrumutului, în aceleași condiții de dobândă. Dacă în termen de 6 luni de la momentul acordării împrumutului de stat individual pentru salvare, societatea nu prezintă un plan de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, aceasta este obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară ».
Nu este de mirare că au apărut deja voci, mai ales din rândul sindicatelor, care spu că ajutorul de stat nu ar trebui accesat decât dacă Ministerul Economiei va acorda preţ reglementat pentru cantitatea minimă de energie electrică produsă de societate, aşa încât să vorbim despre venituri certe la bugetul companiei energetice.