Deşi proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil în Parâng a fost lansat de Guvern, care a promis şi susţinerea financiară implementării acestuia, Executivul anunţă acum că alocă bani doar în completarea celor cheltuiţi de administraţia publică de la Petroşani.
Executivul face un pas înapoi când vine vorba despre susţinerea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil din staţiunea Parâng. Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Nicolae Jianu, a anunţat că proiectele de investiţii în infrastructura de turism sunt susţinute financiar din fonduri guvernamentale doar în completarea surselor proprii ale administraţiilor publice locale. “Instituţia noastră derulează un program de susţinere financiară a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora pentru finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructura de turism”, spune Jianu.
Acesta a calculat că, din 2009, de cât proiectul a fost aprobat şi implementat, s-au achitat – în baza contractelor dintre fostul MDRT şi Consiliul Local Petroşani – 25.889.000 lei, cei mai mulţi în anul 2011, respectiv 15.000.000 de lei. În 2012, în schimb, în conturile administraţiei publice de la Petroşani abia au mai ajuns 8,1 milioane de lei, iar în 2013 alocaţiile de la bugetul de stat au fost nule. În schimb, recunoaşte oficialul guvernamental, valoarea totală a contractelor de lucrări dintre CL Petroşani şi constructor este de aproape 352 de milioane de lei.
Turismul sună bine pe hârtie
Staţiunea Parâng are un potenţial deosebit, iar despre turism s-a vorbit întotdeauna ca fiind singura alternativă viabilă la activitatea minieră aflată în declin. Iar implementarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil în Parâng, aprobat de Executiv, ar fi trebuit să transforme staţiunea montană într-un adevărat Paradis turistic. Statisticile arătau că, prin investiţiile ce urmau să fie realizate, Parângul s-ar putea transforma în cea mai mare staţiune montană din România, cu un aflux de turişti de 1.500/ zi pe timpul iernii şi 500 pe zi vara. Dar, dacă statisticile sună bine, realitatea este departe, iar asta are drept cauză tocmai lipsa de finanţare a proiectului din ultimii ani. De precizat că obiectivul Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng este cuprins în legea 526/ 11.12.2003 – Programul naţional de dezvoltare a turismului Schi în România, iar proiectul este extrem de generos. Investiţia privind domeniul schiabil din Parâng a fost câştigată de asocierea de firme formată din Kranz Eurocenter Piteşti – Acomin Cluj şi Doppelmayer Austria. Potrivit proiectului aprobat, domeniul schiabil din Parâng ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 150 hectare şi va avea 17 pârtii. De asemenea, pentru acces, între Petroşani şi staţiunea montană Parâng va fi amenajată o telegondolă.