73 de fotografi din județ își prezintă lucrările la a treia ediție a Salonului de fotografie hunedoreană,intitulat „ÎnSEMNE fotografice2″. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 17 septembrie, la ora 17.00, în Sala de festivități „Jean Monnet” a Colegiului Național „Decebal” din Deva. Curatorii expoziției sunt Andrei Rosetti și Grigore Roibu, profesori la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. Cel mai important eveniment fotografic hunedorean, „Salonul” va reuni lucrări ale unor artiști consacrați, studenți, jurnaliști și pasionați ai fotografiei. „ÎnSEMNE fotografice 2″ aduce în fața publicului munca a 73 de fotografi, confirmând faptul că evenimentul a devenit reprezentativ pentru agenda culturală a județului. Organizatorii Salonului de fotografie au făcut o selecție a celor 73 de lucrări, 30 dintre acestea urmând să fie printate expuse în Sala festivă a Colegiului Național „Decebal”. Toate lucrările primite și acceptate pentru a participa la Salonul de fotografie hunedoreană vor fi prezentate în cadrul vernisajului prin intermediul unei proiecții.



