Din vremuri îndepărtate, de 1 noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor sfinţilor, oamenii îşi petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaţilor. Aşa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a morţilor.
Pentru Moşii de toamnă, oamenii se pregătesc cu mese, pachete şi daruri, pentru a le oferi „de sufletul răposatului” cu nădejdea că Dumnezeu îi va mai ierta celui adormit din păcatele săvârşite în timpul vieţii. În afara colivei, colacului şi vinului care se sfinţesc şi se împart în biserică, simbol al unităţii euharistice a celor doua lumi, au loc o suită de alte ceremoniale la cimitir şi acasă, în fiecare familie creştină. De aici provine obiceiul de a merge pe 1 noiembrie în cimitir, de a duce flori şi coroniţe de flori, de a aprinde lumânări şi a spune rugăciuni pentru sufletele morţilor. În biserici, se săvârşeşte vecernia (slujba de seară) în memoria celor trecuţi în veşnicie. Tradiţia creştină spune că ofrandele oferite de sufletul celor adormiţi au putere de mijlocire pe lângă Dumnezeu pentru iertarea păcatelor săvârşite de către ei, cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii. În amintirea celor adormiţi, urmaşii merg la cimitir pentru a le curăţa mormintele şi a le aşeza flori şi lumânări aprinse la căpătâi.
