Poliţia Brad a fost sesizată de către o femeie din municipiu despre faptul că nepotului său, în vârstă de 12 ani, i-a fost sustras telefonul mobil, în valoare de 2.000 de lei. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că telefonul a fost sustras de pe o masă din parcul situat pe strada Victoriei, unde fusese lăsat de către minor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar în urma cercetărilor a fost identificat prezumtivul autor al furtului, un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Brad, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru fapte asemănătoare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, telefonul fiind predat persoanei vătămate”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.




