După data de 15 martie, toți agenții economici, care nu vor da clienților bon fiscal, riscă să rămână cu magazinul închis și să plătească o amendă
Magazinele care nu le vor da clienţilor bon fiscal vor fi închise după 15 martie, pe o perioadă de până la trei luni.
Sancţiuni usturătoare
De asemenea, agenții economici vor primi și sancțiuni usturătoare, dacă nu se conformează noilor reguli. „În conformitate cu O.G. 28/1999, operatorii economici sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale și să emită bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate. În situația în care aceștia nu se conformează, se vor aplica sancțiuni, prevăzute de actul normativ, respectiv amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei. De asemenea, activitatea unității respective va fi suspendată pe o perioadă de la o lună la trei luni, în funcție de gravitatea faptei. Totodată, în magazinul respectiv va trebui, obligatoriu, afișat anunțul privind această situație”, a declarat Elena Tric, purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara.
Nu primești bon, nu mai plătești produsul
Pe durata suspendării activității unității respective, aceasta va fi sigilată de către echipa de control și se afișează, la loc vizibil, anunțul privind această situație. Totodată, agenții economici vor mai avea și alte obligații. Odată cu introducerea acestei noi legi, cumpărătorii care nu primesc bon fiscal vor putea păstra produsul, fără a mai plăti. „Agenții economici au îndatorirea afișării, la loc vizibil, a anunțului de atenționare a clienților, referitor la obligația emiterii și solicitării bonului fiscal. Cumpărătorul care nu primește bon fiscal poate beneficia de bunul sau serviciul respectiv fără plata contravalorii acestuia”, a conchis Elena Tric.
Mai multe controale
În această perioadă reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara vor efectua acțiuni de prevenire și informare a agenților economici. După data de 15 martie însă, aceștia vor intra „în priză”, iar controalele se vor intensifica. Această măsura a fost luată pentru a stopa evaziunea fiscală. Cumpărătorii, care nu vor primi bon fiscal, pot apela numărul de telefon 0800 800 085, pentru a sesiza Ministerul Finanțelor Publice cu privire la acest aspect.