7.1 C
Deva
vineri, mai 16, 2025

Valea Jiului, un „second-hand” imobiliar

Lipsa de perspectivă îi alungă pe locuitorii Văii Jiului în alte zone, unde, parcă, viitorul este puţin  mai roz. Garsoniere şi apartamente se vând pe preţuri de nimic cu toate bunurile din ele, iar oamenii speră că vor găsi o viaţă mai bună în altă parte.

aeroport1Valea Jiului stă sub semnul „transhumanţei inverse”. Aşa cum au venit aici, în anii înfloritori ai mineritului, lăsând în urmă tot ce au construit până atunci, oamenii pleacă acum din Valea Jiului spre zone unde viitorul nu mai pare atât de subru şi unde există o speranţă pentru copii lor. Lasdă în urmă case şi bunuri pe care le vând la preţuri de nimic, iar fenomenul migraţiei este mult mai pregnant în cartierele muncitoreşti, aflate în zonele periferice ale oraşului. Apartamente care altădată se vidneau cu 20 – 30.000 de euro nu mai interesează acum pe nimeni, deşi preţurile au scăzut dramatic. Este o situaţie similară cu cea din perioada imediat – următoare primului mare val de disponibilizări din minerit, din anii ’96 – ’97, când locuinţele au ajuns să fie vândute şi pe o ladă de bere. Preţul unei garsoniere în cartierul Aeroport din Petroşani a ajuns şi la 2.800 de euro, iar un apartament cu două camere, mobilat, se vinde şi cu 8.000 – 9.000 de euro şi asta în rate. Sumele pot coborî spectaculos pentru cei care plătesc cash şi cei mai mult localnici spun că vând pentru că vor să plece în altă parte. „Vreau să mă mut din Valea Jiului şi am lăsat la preţ pentru că sper să îl vând. Nu mai am ce face aici”, spune un bărbat care şi-a scos apartamentul la vânzare. Nici în zonele centrale preţurile nu mai sunt ca odinioară, iar cei care ţin la sumele cerute riscă să nu încheie tranzacţia niciodată.

Au crezut în potenţialul telegondolei

Cele multe dintre locuinţele de pe piaţa imobiliară, care abundă de oferte de vânzare, sunt la periferie, acolo de unde ar fi trebuit, conform proiectului, să pornească telegondola spre Parâng.Iar asta se vede şi în ofertă, mulţi afăugând acest amănunt pentru a face locuinţa mai atractivă. Un proiect eşuat, însă, care a prăbuşit, odată cu speranţa de revigorare a turismului, şi piaţa imobiliară. La momentul demamării proiectului de dezvoltare a turismului în Parâng, preţurile locuinţelor din Aeroport au explodat, nejustificat spun agenţii imobiliari. Telegondola este doar un vis, proiectul de dezvoltare a turismului în Parâng s-a blocat, la fel ca şi tranzacţiile de pe piaţa imobiliară. Mai grav, preţurile scad în continuare şi chiar şi aşa foarte puţini sunt cei care cumpără. „În zona respectivă a fost o creştere explozivă, nejustificată spun eu. De exemplu, pe Strada Unirii nu am mai vândut o locuinţă de 7 ani. Nimeni nu cumpără în acea zonă. Oricum, preţurile vor mai scădea în general şi asta spun din 2009, când nimeni nu credea. Scad preţurile în continuare pentru că sunt foarte puţini cumpărători, extrem de puţini, aproape inexistenţi. Vom ajunge să nu mai putem să ne vindem proprietăţile. Poate 60% dintre cele pe care le-am vândut în ultimii ani sunt ale unor oameni care au plecat din Petroşani. Şi acum am câteva apartamente ale unor oameni care fie sunt pe picior de plecare, fie au plecat în Cluj, Timişoara, Bucureşti”, spune Cristian, agent imobiliar în Petroşani.

Dependenţi de minerit

Zonă monoindistrială, Valea Jiului este dependentă de minerit, iar restructurarea industriei miniere a adus declinul. Aninoasa, prima localitate din România care şi-a declarat falimentul în instanţă, poate fi considerată „proiectul” pentru ce înseamnă oraşele zonei fără exploatarea cărbunelui: oraşe moarte, fără perspectivă, în care doar bătrânii mai rămân să aştepte sfârşitul. Cei care mai lucrează în minerit, fie că sunt în „zona viabilă” simt că ziua în care peste Valea Jiului se trage cortina este tot mai aproape. Minele neviabile au trasat parcursul, până cel mai târziu în anul 2018, iar Complexul Eneregtic Hunedoara este la un pas de insolvenţă din cauza datoriilor acumulate şi a pierderilor dine xploatare.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/