Primăria Hunedoara intenţionează să ofere în concesiune un teren din împrejurimile Castelului Corvinilor pentru a fi transformat în parc de distracţii cu tematică medievală. Proiectul va fi supus aprobării în şedinţa de Consiliu Local din 31 martie. „Iniţiativa concesionării are ca obiect principal utilizarea la un potenţial ridicat a zonei din jurul Castelului, atât din punctul de vedere al turismului cât şi al administraţiei locale, prin creşterea imaginii generale a zonei, ca obiectiv turistic cât şi din punct de vedere economic. Construcţiile, precum şi activităţile ce se vor desfăşura în perimetrul proiectului de investiţii vor răspunde cerinţelor unui obiectiv turistic de acest tip şi vor cuprinde toate dotările necesare pentru a se încadra în normele funcţionale moderne, păstrând specificul zonei”, a informat Primăria Hunedoara.



