A condus pe trei cărări şi singur s-a dat de gol în faţa poliţiştilor. Este păţania unui şofer hunedorean, care a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice tocmai în judeţul Cluj.
Poliţiştii au mirosit că ceva nu este în regulă după, la ieşirea din localitatea Căşeiu, conducătorul auto a încercat să efectueze o manevră de întoarcere, ieşind cu partea din spate a autoturismului în afara părţii carosabile. Bărbatul mirosea de departe a alcool şi mai – mai că i-a îmbătat şi pe oamenii legii cu halena alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest. În consecinţă, a fost supus recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de ,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.