Zeci de milioane de euro sunt investite în Deva și Hunedoara, pentru transformarea celor două municipii învecinate, cu un trecut întunecat, în orașe turistice. Autoritățile susțin că rezultatele investițiilor încep să se vadă.
Hunedoara, un fost mare municipiu metalurgic din anii de comunism, intrat în declin profund odată cu disponibilizările masive începute în anii ´90 în industria grea, s-a transformat în ultimii ani într-un oraș turistic, vizitat anual de sute de mii de oameni. Investițiile finanțate din fonduri europene au contribuit cel mai mult la noua înfățișare a municipiului din vestul țării.
„În prezent, în Hunedoara se derulează proiecte finanțate de Uniunea Europeană în valoare totală de peste 70 de milioane de euro. Cele mai importante vizează restaurarea Castelului Corvinilor, și modernizarea infrastructurii de transport în municipiu, pe așa-numitele coridoare Central, Est și Vest. Investițiile publice atrag, la rândul lor, investiții private, în special în turism”, spune primarul Dan Bobouțanu.
În anii ´90, cei care vizitau Hunedoara descopereau municipiul cu peste 80.000 de locuitori la acea vreme într-un decor ce părea ireal. Castelul Corvinilor fusese sufocat de marile construcții siderurgice ridicate în împrejurimile lui, iar fumul maroniu-roșcat și praful provenite de la furnalele și de la uzina cocso-chimică aflate peste drum de monument îi dădeau o înfățișare sumbră. Zgomotul provenit de la colosul industrial, care atunci funcționa în flux continuu, putea crea coșmaruri unora dintre puținii turiști străini care ajungeau atunci în Hunedoara. Marile construcții de pe vechea platformă siderurgică întinsă pe mai mult de 130 de hectare în împrejurimile castelului au fost demolate în anii 2000. Odată cu dispariția lor, cerul Hunedoarei devenea mai limpede, însă orașul continua să treacă prin cea mai tulburătoare perioadă din istoria sa modernă.
Peste 5.000 de oameni au fost disponibilizați din combinatul siderurgic în tranziția de la mijlocul anilor 2000 a combinatului de la stat la compania privată Arcelor Mittal, Orașul era afectat de șomaj, de probleme sociale, de infracționalitate, iar bandele de hoți făceau ravagii pe platforma industrială.
Investițiile în dezvoltarea Hunedoarei au fost reluate abia în urmă cu un deceniu, iar de la an la an, valoarea lor a crescut. Castelul Corvinilor, pentru care municipalitatea a atras cinci milioane de euro din fonduri europene, se află în șantier și a fost curățat între timp de praful gros care l-a acoperit în ultimele decenii.
Este vizitat anual de peste 400.000 de turiști, iar în zona din împrejurimile sale, dominată în trecut de uzine, au fost ridicate mai multe pensiuni, hoteluri și restaurante de lux.
Rămășițele abandonate ale combinatului continuă să ocupe suprafețe întinse la marginea Hunedoarei, chiar dacă pe terenurile virane de peste 100 de hectare, natura și-a intrat treptat în drepturi.
Centul istoric din Deva se află și el în plin șantier, iar autoritățile promit o transformare completă a zonei față de priveliștile posomorâte pe care le oferea în anii trecuți.
„În Deva, valoarea totală a proiectelor pe fonduri europene depășește 70 de milioane de euro, iar schimbările pe care acestea le-au adus municipiului sunt tot mai vizibile, în special lucrările de restaurare a cetății și a centrului istoric. Proiectelor europene li se adaugă și alte investiții care fac ca Deva să beneficieze de proiecte de circa 100 de milioane de euro“, spune primarul Florin Oancea.
Astfel, Piața Unirii din Deva, unde se află cele mai multe clădiri istorice, majoritatea ridicate în secolul al XIX-lea, este reabilitată printr-o investiție de 4,5 milioane de euro, finanţată de Uniunea Europeană.
Alte 3,5 milioane de euro sunt investiți din fonduri UE în continuarea lucrărilor de restaurare a Cetății Devei, cu Incinta 1, după ce în perioada 2013 – 2016, un alt proiect european de restaurare a monumentului medieval (Incintele exterioare 2 și 3) a atras peste nouă milioane de euro.
Și Deva a avut un trecut sumbru. La începutul anilor 2000, reședința județului Hunedoara, mai puțin afectată ca Hunedoara de disponibilizările masive din industrie, devenise un oraș dominat de grupări infracționale, din cauza cărora a ajuns să fie numit în presă „Cetatea Crimei”. Anchete penale răsunătoare de la mijlocul anilor 2000 au dus la anihilarea acestor grupări, iar cu timpul calitatea vieții localnicilor a crescut.