Doar trei ani au trecut de la finalizarea lucrărilor de reabilitare a incintelor exterioare ale Cetăţii Devei, o investiție de nouă milioane de euro finanțată aproape integral de Uniunea Europeană, iar așezarea medievală își întâmpină vizitatorii cu o priveliște dezolantă. Noua aleea pietonală care leagă cele trei incinte ale cetății a fost devastată. Pavajele de piatră îmbinate cu mortar s-au dislocat în nenumărate locuri pe un sector de mai mult de 500 de metri, de la intrarea pe Poarta I a aşezării medievale până în zona incintei I, iar turiștii sunt dezamăgiți.
„Trebuie să călcăm cu prudență, pentru că pietrele se clatină sub tălpi sau sunt ieșite din alee și ne împiedicăm de ele”, spune Ioan, unul dintre vizitatorii monumentului. În alte locuri au rămas gropi întinse, adâncite de urmele de mașini și ATV-uri, după ce pavajele au fost scoase și stivuite pe marginea drumului. La sfârşitul săptămânii trecute un festival de muzică electronică a avut loc în Cetatea Devei, iar organizatorilor le-a fost permis să transporte instalaţiile, toaletele ecologice şi boxele cu maşinile pe aleea pietonală, deși în mod normal, intrarea cu vehiculele în cetate este interzisă. Irinel Faur, şeful Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, serviciu care are în grijă Cetatea Devei, susţine însă degradarea aleii pietonale a Cetăţii Devei este o problemă mai veche care nu are legătură cu festivalul, ci cu modul în care a fost realizată reabilitarea incintelor II şi III.
Inițial, acesta a avut rețineri să ofere informații despre situația aleii, pe motiv că știrea nu este una „pozitivă”.
„Lucrările au fost făcute în aşa fel încât fluxul mare de călători, urcatul maşinilor au făcut să se degradeze aleea pietonală. Am început să punem la loc pietrele, iar în următoarele zile va fi refăcută”, susţine Irinel Faur.
Cetatea a rămas din luna aprilie fără pază specializată, iar în incintele sale pot fi văzute alte distrugeri făcute de turiști: reflectoare distruse, stâlpi de iluminat ambiental îndoiți, locuri în care oaspeții monumentului și-au făcut nevoile fiziologice.
Cetatea Devei datează, potrivit unor istorici, din secolul al XII-lea şi a fost una dintre cele mai greu de cucerit fortăreţe din Transilvania medievală. De la începutul secolului al XIX-lea a intrat în ruină, iar în anul 1849 o explozie a dus la dstrugerea ei aproape în întregime. Incintele sale exterioare au fost reabilitate în perioada 2013 – 2016, în urma unui proiect al municipalităţii, finanţat de Uniunea Europeană. Primăria Deva a obţinut o finanţare europeană de cinci milioane de euro pentru restaurarea Incintei I (Palatul) a aşezării, cea mai bogată în vestigii istorice.