15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Directorul Direcţiei MIniere a preluat conducerea interimară a CEH

Viorel Stancu, directorul Direcţiei Miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a fost mandatat să preia conducerea interimară a structurii energetice.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului de Adminsitraţie de marţi, de la Petroşani. Faptul că acesta a fost mandatat să preia prerogativele directorului general nu este chiar o supriză, dat fiind faptul că Viorel Stancu a fost cel desemnat să continue negocierile cu sindicate după demisia lui Constantin Jujan.

Stancu a ajuns în structura de conducere a CEH în luna martie acestui an, când l-a înlocuit pe Gabriel Petrescu în funcţia de director al Direcţiei Miniere. Până la acel moment a fost director al Exploatării Miniere Paroșeni, aflată în subordinea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.

Reamintim că în urmă cu o săptămână, din cauză că Ministerul Finanţelor a blocat acordarea ajutorului de stat, directorul general al CEH, Constantin Jujan, şi-a înaintat demisia din funcţie.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/