20.5 C
Deva
duminică, iulie 14, 2024

Distrugerea fostei Școli de Ucenici din Hunedoara, grăbită după incendiul care i-a mistuit acoperișul

În iunie 2020, un incendiu izbucnit în împrejurări neclare (una dintre ipoteze este că focul să fi fost pus intenţionat) a lăsat fără acoperiş clădirea cu două etaje a fostei Şcoli de ucenici a Uzinelor de Fier ale Hunedoarei.

Intervenţia pompierilor întinsă pe multe ore a limitat pagubele pe care flăcările le-au făcut clădirii istorice de pe vechea platformă industrială. Acoperişul şi mansardele acesteia s-au făcut scrum, iar tocăria din încăperile de la etajul superior a fost şi ea mistuită de foc.

Clădirea istorică de pe vechea platformă industrială a Hunedoarei, veche de la mijlocul anilor ´30, era abandonată de aproape un deceniu. Între timp, hoţii au furat instalaţiile electrice, elementele metalice ca balustrade, au devastat numeroasele birouri, iar oameni ai străzii şi-au găsit adăpost în ea, încălzindu-se cu mobilierul, parchetul, cărţile şi documentele de arhivă depozitate aici.

Proprietarii ei, reprezentanţii combinatului Arcelor Mittal – Hunedoara, nu i-au mai asigrat paza adecvată, lăsând-o să se degradeze. În schimb au scos-o la vânzare cu 200.000 de euro, împreună cu terenul de aproape 9.500 de metri pătraţi, situat în vecinătatea Castelului Corvinilor.

 

Pentru că, din anul 2016, fosta Şcoală de ucenici (cunoscută şi drept Clădirea CFU) se află pe lista monumentelor istorice, ea nu poate fi demolată şi se impune restaurarea ei. Însă, incendiul din vara acestui an îi grăbeşte ruinarea. Lăsată fără acoperiş, construcţia cu o suprafaţă desfăşurată de peste 3.554 de metri pătraţi este lipsită de orice fel de apărare în faţa ploilor, iar odată cu trecerea timpului restaurarea sa devine tot mai dificilă. Singura măsură luată de administratorii ei după incendiu a fost să îi înconjoare perimetrul cu o bandă de plastic, spre nemulţumirea tot mai multor localnici.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/