-3.1 C
Deva
sâmbătă, decembrie 14, 2024

Drum de cinci kilometri din Ținutul Pădurenilor modernizat cu fonduri de la Consiliul Județean

Drumul județean (DJ 687J), pe sectoarele cuprinse între Cerbăl și Socet, respectiv Socet și Feregi, pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, are o stare tehnică rea, având suprafețe mari cu gropi, făgașe și denivelări în profil transversal și longitudinal, acumulări de ape din ploi ce băltesc pe drum. Regimul de scurgere a apelor este în general „defavorabil” deoarece pe unele porțiuni de drum nu sunt amenajate dispozitive de scurgere a apelor (șanțuri, rigole, podețe), iar cele existente sunt nefuncționale din cauza colmatării.

Joi, 21 martie a.c., în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara a fost adoptată hotărârea privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul „Modernizare DJ687J: Hunedoara – Boș – Groș – Cerbăl – Socet – Feregi, tronson km 21+400 – km 24+900 și tronson km 25+600 – km 27+400“, un proiect estimat la o valoare totală de 4,5 milioane de lei. Calculul exact al cheltuielilor pentru execuția obiectivului de investiții se va face după elaborarea documentațiilor în toate fazele de proiectare.

Prin modernizarea tronsoanelor cu îmbrăcăminte pietruită se realizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru localnici, pentru copiii din satele tranzitate, privind accesul la locurile de muncă, respectiv la școli și licee. De asemenea, existența unei căi de comunicații îmbunătățită va asigura efectuarea unui schimb superior și rapid de mărfuri cu lărgirea pieței de desfaceri locale.

Consiliul Județean Hunedoara

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/