14 C
Deva
vineri, octombrie 4, 2024

Drumuri şi podeţe distruse. Jiul de Est: 150 de litri de apă pe metru pătrat căzuţi în Vale

 A plouat torenţial în estul Văii Jiului, iar apele învolburate ale Jiului de Est şi ale afluenţilor săi au muşcat din DN 7A, la intrarea pe Cheile Jieţului şi au rupt mai multe podeţe. Autorităţile sunt pregătite să evacueze oamenii din zonele cu pericol crescut de inundaţii.

Oamenii s-au temut de ce e mai rău când au văzut norii ameninţători, iar avertizarea hidrologică de cod portocaliu şi-a făcut simţită din plin prezenţa în zona Jieţ, de pe raza oraşului Petrila. „A plouat foarte tare. Cam o oră. De mult nu am mai văzut apele Jiului aşa de umflate, cam de vreo 20 de ani”, spune un bătrân din localitatea Dobreşti – Jieţ, probabil cea mai afectată de ploile de marţi. Autorităţile spun că s-au înregistrat cantităţi de precipitaţii de 150 de litri/ mp, iar apele Jiului au măcinat malurile şi s-au revărsat în grădinile oamenilor. Şi podeţele construite de localnici peste ape s-au sfărâmat, iar apele învolburate erodează şi pilonii podurilor din piatră care fac legătura de pe un mal pe altul. „În partea de sus, în zona Groapa Seacă şi aici (n.r. Dobreşti) după cum vedeţi, Jiul are o pantă foare mare, vine cu viteză şi riscă să smulgă malul, să ajungă la drum. Din fericire, poduri mari nu sunt rupte. Sunt podeţe ale oamenilor pe Jieţ, în sus, care traversau apa, care au fost rupte”, a precizat viceprimarul oraşului Petrila, Vasilică Jurca. Oamenii sunt în alertă, iar factorii responsabili sunt pregătiţi să intervină şi să evacueze populaţia dacă apele vor continuia să crească. „Nu am evacuat pe nimeni deocamdată dar, dacă nu se vor opri ploile, va trebui să evacuăm zona aceasta din Dobreşti, care este cea mai afectată”, a mai spus viceprimarul. Edilii au cerut două basculante cu piatră şi mai multe betoane pentru consolidarea drumului, aşa încât calea de acces să nu fie afectată şi mai mult.

DN7A, rupt de torenţi

Localnici, pompieri şi jandarmi au conlucrat pentru a înlătura efectele ploilor abundente. „Am discutat cu domnul subprefect, l-am informat punctual care sunt problemele, atât în Petrila, cât şi de la Jieţ către Voineasa. Din fericire, nu sunt persoane afectate şi este vorba numai despre erodarea malurilor Jieţului şi cele două puncte în care este afectat drumul nasţional, care este practicabil în momentul actual. În funcţie de situaţie, împreună cu autorităţile locale vom acţiona  cu efective pentru consolidarea malurilor, respectiv dacă populaţia va avea nevoie”, a declarat general de brigadă Viorel Sălan, comandantul IJJ Hunedoara.

DN7A este rupt pe două porţiuni şi se circulă pe o singură bandă, chiar la intrarea în Cheile Jieţului, spre Voineasa. Poliţiştii sunt la datorie, îi atenţionează pe şoferi şi încearcă să limiteze traficul în zonă pe cât posibil.

Probleme au fost şi pe Defileul Jiului unde, la un gater din zona Polatiște, cinci muncitori care au rămas izolați. O viitură puternică le-a rupt drumul de acces, iar oamenii au sunat după ajutor. Între timp, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare de cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Jiul de Est şi afluenţii de stânga ai Jiului din judeţul Hunedoara, valabilă până miercuri la ora 14:00.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/