A fost nevoie de o tragedie şi de decesul a doi tineri, în condiţii groaznice, pentru ca Vulcanul să încerce să devină un oraş mai sigur. Dubla crimă de la barul „Madness” a adus, în sfârşit, intensificarea patrulărilor organelor competente.
Moartea cumplită a celor doi tineri din Vulcan, înjunghiaţi cu un cuţit de vânătoare de un client mult prea înfierbântat de aburii alcoolului, nu a fost chiar în zadar. Rămâne tragedia în sine şi doliul din sufletele familiilor celor doi – Cosmin Blaj şi Robert Otescu – însă Vulcanul ar putea deveni un oraş mai sigur. Nu puţini sunt cei care au reclamat, nu o dată, că le este frică să iasă seara târziu din casă şi că patrulele de poliţie sunt văzute prea rar pe străzi, mai ales noaptea. Acum, însă, lucrurile se vor schimba, iar patrulele se intensifică. „Am fixat două patrule noaptea, în baza unui parteneriat dintre poliţia locală şi poliţia naţională. Sunt patrule mixte, mobile, dotate cu maşini. De asemenea, în Colonia de Jos am stabilit un echipaj fix, pentru că în zona respectivă sunt mai multe probleme. De asemenea, la Ciupercă (n.r. în apropierea locului unde s-a întâmplat tragedia de duminică dimineaţa) am stabilit încă un punct fix”, a declarat primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. De precizat că, în zona denumită „La Ciupercă”, unde se găseşte de fapt un chioşc din lemn, localnicii au precizat că noapte de noapte acolo se adună persoane fără căpătâi, puse pe scandal, aşa că era absolută nevoie de un echipaj al poliţiei locale pentru a preîntâmpina orice problemă.
Criminalul, dus la audieri
Decizia edilului vulcănean vine după cumplita dramă care a îngrozit municipiul Vulcan. Duminică noaptea, un tânăr de 24 de ani, Cosmin Bărbuţi, a băut prea mult, iar mai apoi s-a luat la ceartă cu un alt client al localului respectiv. A văzut negru în faţa ochilor, s-a ridicat de pe scaun, a plecat acasă şi s-a întors cu o rangă şi un cuţit de mari dimensiuni, pe care l-a înfipt fără să clipească în primii oameni care i-au ieşit în cale în faţa localului respectiv, adică bodyguardul Claudiu Blaj (26 de ani) şi patronul barului, Robert Otescu (24 de ani). Claudiu a murit pe loc, după ce i-a fost secţionată artera femurală, iar Robert s-a stins pe un pat de spital la Timişoara, acolo unde a fost transportat luni seara cu un elicopter SMURD, după ce criminalul i-a înfipt cuţitul în burtă, atingându-i ficatul.
Cât priveşte autorul faptei, acesta a fost eliberat din spital, iar miercuri a fost audiat din nou de procurorii de la parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cosmin Bărbuţi a fost dus în arest după ce pe numele lui a fost emis mandat pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor calificat.