8.4 C
Deva
miercuri, aprilie 24, 2024

Echipa morții își află sentința la Tribunalul Hunedoara

Emeșe Turi şi Şandor Varga, un cuplu de ucigași româno – maghiar acuzat de comiterea a patru crime și șapte jafuri armate va ajunge din nou în fața unei instanțe românești, după trei ani de la ultimul termen al procesului și la zece ani de la comiterea jafurilor armate de pe teritoriul României. Cei doi se află în închisori din Ungaria, unde execută pedepse grele pentru multiple crime, Șandor Varga fiind condamnat de patru ori la detenție pe viață.

În dosarul judecat la Tribunalul Hunedoara, cuplul criminal a fost acuzat de tâlhărie şi tentativă de omor deosebit de grav.

Cea mai gravă faptă a fost comisă de cei doi în 2007, când au jefuit o casă de amanet din Hunedoara şi au împuşcat-o pe casieră, în cap. Tânăra angajată a supravieţuit miraculos, glonţului tras de la mică distanţă, care i-a pătruns prin zona urechii şi a ieşit prin tâmplă. A avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale complexe. De la casa de amanet, cei doi au furat o geantă cu aproape patru kilograme de bijuterii din aur, iar abia după cinci ani au fost prinşi şi trimişi în judecată.

Echipa morţii

În 2012, Emese Turi şi Şandor Varga au fost arestaţi de autorităţile maghiare, pentru mai multe jafuri armate şi crime pe care le-au săvârşit atât în România, cât şi în Ungaria. Cei doi au fost consideraţi „o echipă a morţii” de către organele judiciare. Potrivit anchetatorilor maghiari, Varga a fost ucigaş plătit, iar în timpul jafurilor comise nu avea milă, astfel încât să cruţe viaţa victimelor. A fost cazul unei familii de vietnamezi pe care cei doi au ucis-o pentru bani, deghizându-se în poliţişti şi urmărindu-le maşina până la marginea unei păduri. Acolo, i-au oprit sub pretextul unui control de rutină. Victimele au fost duse în pădure şi împuşcate, pentru ca apoi trupurile lor să fie băgate într-o groapă dinainte pregătită.

„Banda condusă de Varga Şandor se face vinovată de patru crime şi trei jafuri armate pe teritoriul Ungariei. Autorităţile române i-au identificat pe cei doi drept autori ai altor patru jafuri armate săvârşite pe teritoriul României”, informa, în 2012, Poliţia Budapesta. Un an mai târziu, cei doi au fost condamnaţi. Şandor Varga a primit detenţie pe viaţă, iar fosta lui parteneră va face 17 ani de închisoare.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/