-0.2 C
Deva
miercuri, noiembrie 29, 2023

29 pentru Complexul Energetic Hunedoara

mintiaAu de unde alege. Nu mai puţin de 29 de persoane şi-au depus candidatura pentru a  fi administratori la Complexul Energetic Hunedoara.

Ministerul Economiei a anunţat că dosarele depuse de candidaţi sunt în curs de analiză, iar această etapă este doar o parte a procesului de selecţie a managementului privat la companii de stat. La fel ca şi la Transelectrica sau Electrica, şi în Cazul Complexului Eneregetic Hunedoara selecţia este realizată de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, cu asistenţa asocierii formate din firmele Quest Advisors şi Transearch International, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Cele trei companii, alături de altele din portofoliul statului, ar fi trebuit să aibă management selectat pe criterii exclusiv profesionale până la sfârşitul anului trecut, potrivit angajamentelor Guvernului faţă de Fondul Monetar Internaţional, dar termenul a  fost ulterior prelungit de Executiv, care a promis celor de al FMI că va selecta în acest an directori independenţi politic.

Complexul Energetic Hunedoara a luat fiinţă la 1 noiembrie 2012, în urma fuziunii societăţilor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Paroşeni. Capitalul social al CE Hunedoara S.A. este de 203.396.080 lei şi este deţinut de statul român prin Ministerul Economiei în proporţie de 100%. Societatea este considerată singurul mare producător de energie electrică din zona de centru şi nord-vest a ţării şi, de curând, au început procedurile de înglobare a celor patru mine viabile din Valea Jiului, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni.

 

 

       

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente