În timp ce mai toată lumea se distrează cu mici şi bere de 1 Mai, minerii din Valea Jiului care aparţin de Complexul Energetic Hunedoara lucrează şi atunci când lumea stă. Şi nici nu ar putea altfel, pentru că au comandă fermă de aproape 3000 de tone.
Vacanţa minerilor din Valea Jiului înglobaţi în Complexul Energetic Hunedoara începe mai devreme cu o zi şi asta pentru că, pentru data de 1 mai, există o comandă fermă pentru aproape 3.000 de tone de huilă energetică. „La Lonea, Lupeni şi Livezeni se lucrează pe patru schimburi, iar la mina Vulcan vor lucra două schimburi pentru un preliminar de 2.800 de tone”, a declarat Nicolae Drăgoi, directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara. Şi în data de 2 mai o parte a minerilor va veni la lucru, dar cu efective mult diminuate. „În data de 2 mai sunt lucrări de reparaţii şi întreţinere la unele unităţi miniere, dar cu un efectiv diminuat şi numai la schimbul I”, a mai spus Nicolae Drăgoi. Restul minerilor vor lucra doar în data de 4 mai, însă acest lucru nu implică şi personalul care realizează lucrările de întreţinere.
Complexului Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 prin fuziunea dintre Termocentralele Mintia şi Paroşeni. La finalul lunii februarie 2013, compania a fuzionat cu Societatea Naţională a Huilei Petroşani, structură desprinsă la sfârşitul anului 2012 din Compania Naţională a Huilei. Compania nou formată a plecat cu patru din cele şpte mine ale CNH, respectiv Livezeni, Lonea, Vulcan şi Lupeni şi asigură circa 5% din producţia de energie a României. În acest moment, Complexul Energetic Hunedoara are circa 7.000, din care activitate energetica numără aproximativ 1.800 de persoane, iar cea minieră 5100.