Conform datelor puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS), în Hunedoara, în cursul lunii iunie a acestui an, înmatriculările de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, aşa cum au fost transmise de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului au fost în în număr de şapte, cu un capital social subscris de 32.000 de lei, respectiv 706,6 euro, o sumă infimă.
Tot DJS Hunedoara mai informează că în iunie 2015 s-au eliberat 29 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu şase mai puţine ca în luna anterioară şi cu cinci mai multe ca în perioada similară a anului trecut. Conform datelor operative în trimestrul I 2015 au fost terminate 85 de locuinţe, din care 65 în mediul urban şi 20 în mediu rural. În altă ordine de idei, mai este interesant de menţionat faptul că, aşa cum reiese din rapoartele DJS Hunedoara, numărul mediu al pensionarilor din judeţ în trimestrul I de pe 2015 a fost de 125.478 de persoane, cu 135 mai mare decât în trimestrul IV din 2014.