Pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc, Elena Udrea vrea să stea faţă în faţă cu denunţătorii ei, printre care şi afaceristul Adrian Gărdean, cel care a derulat ani de zile afaceri în Valea Jiului inclusiv cu banii Ministerului Regionale şi Turismului. Gărdean este urmărit penal, al rândul său, în Dosarul “Gala Bute”, iar Udrea este convinsă că, la fel ca şi alţii, şi-a cumpărat libertatea cu delaţiuni.
Udrea este convinsă că, pusă faţă în faţă cu denunţătorii ei îi va prinde cu ocaua mică pe cei care o acuză de dare de mită. Vrea să stea faţă în faţă cu ei și spune că astfel va demonstra tuturor că declarațiile lor sunt mincinoase. Fostul ministru al MDRT a cerut procurorilor să îi întâlnească pe Ștefan Lungu – fostul ei consilier, pe Gheorghe Nastasia – secretar general în ministerul turismului, pe Adrian Gărdean și pe fosta ei prietenă, Ana Măria Topoliceanu, fostă şefă la Compania națională de investiții. Despre Adrian Gărdean s-a spus că ar fi cel mai important dintre denunţătorii Elenei Udrea, iar acesta le-a fi povestit anchetatorilor de la DNA, cu lux de amănunte, cum, împreună cu partenerul de afaceri de la Kranz Eurocenter, cu care a implementat proiectele ministeriale din Straja și Parâng au strâns 900 de mii de euro pentru a-i duce fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Banii reprezentau 10 la sută din valoarea plăților făcute către Termogaz și Kranz de Ministerul Turismului, iar Gărdean i-ar fi dus o geantă plină de bani lui Gheorghe Nastasia, care ulteriro ar fi ajuns la Elena Udrea. „Nastasia avea la el o situație cu finanțările ministerului pentru proiectele derulate de acesta incluzându-le pe cele de la Strajă și Parâng. I-am spus că în geantă sunt 900 de mii de euro întrucât doar atât am putut strânge urmând că diferență să fie platitia în cursul anului următor”, a spus, printre altele, Adrian Gărdean, în faţa procurorilro anticorupţie în cel mai amplu denunţ din dosarul „Gala Bute”. Gheorghe Nastasia a confirmat declaraţiile lui Gărdean, completând că el i-a dus geanta cu bani Elenei Udrea.
Şpaga de 10%
Elena Udrea este convinsă că, pe lângă delaţiunile unora, dosarul va trebui totuşi să se bazeze şi pe alte probe atunci când ajunge în instanţă: „Foarte mulți preferă să facă astfel de denunțuri că să scape. Eu sunt convinsă că atunci când un dosar ajunge în față judecătorilor, așa ceva nu ține. Trebuie să mai fie și alte probe”. Ea spune că toți cei implicați și-au cumpărat temporar libertatea, dând declarații mincinoase în faţa anchetatorilor.
În acest dosar, Miron Gărdean, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, este cercetat pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. Fratele acestuia, Adrian Gărdean, reprezentant al S.C. Termogaz Company S.A, a fost pus sub urmărire penală pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă , în timp ce Miron Lupulescu, director general al S.C. Termogaz Company S.A, este cercetat cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală .Cei trei sunt cercetaţi sub control judiciar, măsură dispusă la începutul lunii februarie. Potrivit DNA, pe vremea ând era ministru Udrea obşinuia să ceară şi să primească 10% din valoarea plăţilor ministerului pe care îl coordona la acea vreme.
DNA susţine că s-au dat şpăgi pentru finanţările acordate pentru programele de dezvoltare a domeniilor schiabile din Parâng şi Straja. Faptele s-ar fi petrecut în cursul anului 2011, când Elena Udrea ar fi cerut și primit de la Adrian Gărdean foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările pentru proiectele din Parâng şi Straja vor fi aprobate la timp. Astfel, la data de 7 februarie 2011, Elena Udrea i-ar fi cerut lui Gărdean ca, din sumele primite de la minister, să facă mai multe „sponsorizări”, transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Ulterior, fostul minnistru, mai spun anchetatorii, i-a cerut lui Nastasia Gheorghe să îi comunice lui Adrian Gărdean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011. „Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gărdean Adrian i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu Ștefan, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală. În data de 06.10.2011 Gărdean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gărdean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel. Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate”, se arată într-un comunicat al DNA. De asemenea, mită s-ar fi dat şi primit şi în ceea ce priveşte finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. Haţeg cu Unitatea Administrativ Teritorială Cavnic și UAT Borsec , unde de asemenea s-au derulat contracte similare în cadrul programului „Schi pentru România”.