12.5 C
Deva
marți, octombrie 15, 2024

Elevă dată dispărută de familie

Familia unei adolescente de 15 ani, din Uricani, a anunțat Poliția după ce aceasta a fugit de acasă.

„Sâmbătă seara, în urma unei discuții contradictorii cu mama sa, minora Petronala Elena Bighe, a plecat de la domiciliu spunând că merge la un magazin să își cumpere un suc și nu a mai revenit acasă. Ca urmare a sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

La data dispariției, adolescenta era îmbrăcată cu un hanorac de culoare neagră, cu glugă, pantaloni din material multicolor cu însemne ale unor rețele de socializare, în picioare purta încălţăminte sport de culoare albă şi avea asupra sa o gentuță de culoare neagră. „Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării minorei şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de Poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/