Elevii care fug de la școală sunt căutați de Poliția Locală

Poliţia Locală Deva împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Deva au intervenit în trei cazuri de absenteism şcolar înregistrate la Colegiul Tehnic “Transilvania”, la solicitarea unităţii de învăţământ. Familiile celor trei elevi au fost atenţionate cu privire la frecvenţa redusă la cursuri a copiilor. Totodată, le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Legii educaţiei naţionale, care îi obligă să asigure prezenţa la cursuri a elevilor, pe perioada învăţământului obligatoriu. În caz contrar, legea prevede sancţionarea contravenţională a părintelui sau tutorelui legal cu amendă între 100 şi 1.000 de lei sau muncă echivalentă în folosul comunităţii.

În scopul prevenirii şi combaterii absenteismului şi abandonului şcolar, Poliţia Locală Deva desfăşoară, în unităţile de învăţământ din municipiu, acţiuni menite să descopere din timp elevii aflaţi în situaţie de risc. Peste 50 de elevi de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” şi Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” au participat, joi şi vineri, împreună cu profesorii-diriginţi, la activităţi de informare privind sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul abandonului şcolar.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente