A doua ediţie a festivalului de jazz în aer liber este capul de afiş al acestui sfârşit de săptămână la Deva. Evenimentul este organizat în zilele de 30 august, 31 august și 1 septembrie 2019 în Parcul Cetății
De la jazz-ul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică, iubitorii de muzică au ocazia să petreacă trei seri de poveste. „Diversitatea stilurilor este asigurată și în acest an, fiecare grup propunând un program complex, unde instrumentele specifice muzicii de jazz slujesc admirabil talentul și profesionalismul muzicienilor invitaţi”, promit organizatorii.
„Vă mărturisesc că intenţia mea este ca acest festival să devină un brand la nivel naţional. Sunt oameni care au pus foarte mult suflet pentru a genera evenimente culturale de calitate, iar Deva şi devenii au nevoie de astfel de festivaluri, au nevoie de astfel de concerte. Va fi un festival de excepţie şi vă asigur, încă de pe acum, că festivalul va continua şi anul viitor”
Florin Oancea, Primarul Devei
Prezenţă internaţională pe scena festivalului
Nume cunoscute și recunoscute la nivel mondial asigură line-up-ul ediției în fiecare seară începând cu ora 19, însă Festivalul este gândit să acopere fiecare oră din zi, începând cu ora 11. Vor urca pe scenă: PAPERJAM (RO), JANET EVRA TRIO (SUA), LETECKI PEKINEZERI (MK), MONSTEIN ENSEMBLE (CH), THE GAMBLERS – SREMSKA MITROVICA – (SRB), BLUE NOISE (RO), SORIN ZLAT QUINTET(RO), STEEL JAZZ QUARTET&NISTOR PURCARIU (RO). Momentul de vârf al festivalului este asigurat de către MARTHA HIGH & THE SOUL COOKERS (SUA). „Regina muzicii soul”, Martha High realizează o adevărată călătorie de explorare a moștenirii muzicale, împreună cu The Soul Cookers! Directorul Deva Jazz Festival, Cristian Răcășan afirmă că a pregătit o mulţime de surprize şi noutăţi pentru iubitorii de jazz şi nu numai.
Workshop-uri pentru copii
Evenimentul este condimentat cu workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori, la care curioșii pot lua contact pentru prima dată cu instrumente precum: vibrafon, tobe, percuții, claviaturi sau chitară, în fiecare zi a festivalului, de la ora 12:00, în filigoria din Parcul Cetății Deva.
Expoziție de fotografie
Participanţii la festival vor avea ocazia să cunoască o parte din creația artiștilor vizuali, membrii ai Asociației Artiștilor Fotografi din Județul Hunedoara. Ei expun în aer liber peste 40 de lucrări de fotografie de mari dimensiuni, cu teme diferite, care vizează în special Deva și Cetatea Devei.
Lansare de carte şi expoziţie de sculptură
O noutate a celei de a doua ediții este lansarea cărţii „Nostimade muzicale” – poveşti culese de muzicianul de jazz, Johnny Bota, de la Bega Blues Band, din care amatorii pot afla ce șotii și glume au făcut jazz-manii de-a lungul timpului. Momentul „Jazz și sculptură” – o expoziţie cu lucrări ale artiștilor vizuali Ioan Șeu și Decebal Crăciun de la UAP România face din festival un eveniment cultural de excepție.
Momente de excepţie
Concertul matinal ce va avea loc în fiecare dimineață a manifestării de la ora 11:00 va fi asigurat de către vibrafonistul Nistor Purcariu (Giovani) și Mihai Alexandru la tobe. Târg de viniluri – „Vinil Mania” un moment inedit care se adresează iubitorilor de muzică înregistrată pe suport de vinil. O noutate este și proiectul „Alin Gheju Quartet”. Grupul se va deplasa în diferite locații atât în Deva cât și în Hunedoara și va susține mini-concerte de jazz pentru a atrage atenția publicului către Deva Jazz Festival.
Participanţii la festival vor putea câştiga în fiecare seară, faimosul tricou al evenimentului. Organizatorii Deva Jazz Festival sunt sprijiniţi de un grup de elevi de la Colegiul Național „Decebal” Deva, vorbitori de engleză, germană, maghiară şi care vor fi de un real folos pentru a comunica şi a ghida artiștii. Accesul la Deva Jazz Festival este liber!
Muzică de calitate, oameni deosebiţi
Deva Jazz Festival este mai mult decât o sărbătoare a muzicii de calitate. Desigur, am invitat artişti internaţionali foarte valoroşi care ne vor impresiona prin valoarea prestaţiei artistice. Dar noi, organizatorii ne-am dorit mai mult decât o succesiune de band-uri valoroase pe o scenă. Festivalul nostru e o sărbătoare a comunităţii, un prilej de a demonstra că muzica bună atinge oamenii sensibili, creează emoţii, scoate la suprafaţă frumuseţea oamenilor, în ultimă instanţă creează şi uneşte micro-comunităţi. Vom avea la festival oameni educaţi, inteligenţi, care iubesc frumosul, oameni care iubesc natura şi sunt modele de urmat pentru comunitate.
Deva Jazz Festival e şi un festival al bunătăţii! Sunt atât de mulţi oameni buni, dar nevăzuţi, implicaţi în festival, care şi-au dorit ca el să continue: organizatorii care au avut ideea festivalului, decidenţii administrativi care au crezut în această idee şi au sprijinit-o cu putere, tehnicienii de sunet care ne-au sprijinit (inclusiv financiar) pentru a procura instrumentele şi efectele cerute de artiştii internaţionali ce vor performa pe scenă, grupul de tineri minunaţi şi talentaţi ce ne-au ajutat cu un proiect ce s-a dovedit de un mare succes: „autobuzul cu jazz”, tinerii voluntari de la CN Decebal ce au venit şi în acest an să ne ajute în organizarea festivalului, toate instituţiile ce ne-au ajutat cu logistica festivalului: scaune, şevalete, fundal scenă, căsuţe pentru comercianţi, cabluri pentru curent, cort pentru artişti, apă pentru festival şi frigidere pentru ea, etc., restaurantele ce s-au oferit să ne asigure masa pentru artiştii festivalului, artiştii fotografi hunedoreni şi cei ai UAP Deva care au venit cu proiectele lor în cadrul festivalului nostru pentru a-i spori valoarea, partenerii de mobilitate care ne-au sprijinit cu transportul artiştilor, sponsorii inimoşi care au înţeles demersul nostru artistic.
Cred cu tărie că festivalul nostru contribuie şi la creşterea calităţii vieţii devenilor. Avem nevoie de artă/ frumos/ emoţii în viaţa noastră! Deva arată bine în festival!
Cristian Răcășan, director Deva Jazz Festival
100.000
lei este suma alocată anul acesta pentru organizarea festivalului de jazz