Expoziție cu vederi de epocă, la Orăștie

Vremea a fot suprimată, timpul s-a oprit în instantanee fotografice, trăirile unui orașe ce s-a transformat de-a lungul deceniilor, expoziția anunțată și organizată de neobositul publicist Dan Orghici, „Orăștia – așa cum o cunoșteau bunicii” (Ba, chiar, străbunicii, aș spune) a fost inaugurată în seară zilei de sâmbătă, 13 octombrie,   la fosta Sinagogă din Orăștie.

 

A fost vorba de reproduceri mărite (A4) a aproape 100 de cărți poștale ilustrate cu Orăștia de odinioară, din colecția Dan Simion Grecu.

În deschidere, după cuvântul de bun venit, Dan Orghici i-a invitat pe Narcis Terchești, președintele Despărțământului ASTRA „Aurel Vlaicu” Orăștie și pe dr. Mihai Castania, cercetător științific, managerul Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, să rostească alocuțiunile cuvenite, după care, Mihai Căstăian a străbătut întreaga expoziție, oferind explicații privind vechile clădiri ale orașului, majoritatea existând și azi, în Centrul Istoric.

„Dincolo de valoarea istorico-documentară și estetică a ilustratelor, care pot naște sensibilități nebănuite, colecția, în ansamblu, aduce în prim plan și pe omul din acele vremuri, ca model de trăire, dornic să împărtășească experiența de viață, dând astfel măsura valorii spiritului autohton care slujește, sfințind locul”, spunea, Dan Orghici, gazda evenimentului.

Aspectul cel mai interesant îl constituie faptul că exponatele vor rămâne definitiv acolo.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente