O femeie în vârstă de 75 de ani a suferit un accident grav, în apropiere de mormântul părinteșui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop. Potrivit martorilor de la faţa locului, femeia a alunecat pe nişte rădăcini de copaci, la coborârea de la mormânt şi s-a prăbuşit, alegându-se cu o fractură deschisă la gleznă. Oamenii care au văzut victima, cu hainele pline de sânge, au sunat la 112.
O ambulanţă s-a deplasat la faţa locului, şi a preluat-o pentru a transporta la spital, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Servciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
În aceste zile, mii de oameni ajung la mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, locul unde a fost înmormântat Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei. Duhovnicul a slujit la mănăstirea Prislop din anul 1948, după ce fusese mutat din mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş. În zilele de sărbătoare, mii de pelerini în mănăstirea din Ţara Haţegului, pentru a se ruga în faţa mormântului părintelui Arsenie Boca.


