15.5 C
Deva
miercuri, iunie 18, 2025

Festivalul cătuşelor. Struţul, blonda şi mogulul

Ziua de ieri a fost plină de zornăit de cătuşe. Zgomotul metalic a umplut, cum se întâmplă în fiecare zi de la o vreme încoace, holurile de la DNA, dar a reverberat şi prin cele de la Cotroceni sau Palatul Parlamentului. Judecătorul Toni Greblă, de la Curtea Constituţională, Elena Udrea, cu care parcă deja ne-am obişnuit să o vedem ducându-se pe la Parchet, Adriean Videanu, dar şi mogulul de presă Adrian Sârbu. Zi plină, deci. Să-i vedem pe fiecare de ce a ajuns să fie anchetaţi.

Toni Greblă bagă capul în nisip

catuse greblaJudecătorul Toni Greblă a greblat o plajă largă de infracţiuni. De la trafic de influenţă, la ameninţări, contrabandă şi constituirea unui grup organizat.

Tehnic, în limbaj juridic, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Asta se întâmpla în ianuarie. Ieri, procurorii au extins acuzaţiile şi cer avizarea arestării sale şi pentru favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Ce a făcut în concret Toni al nostru. În cadrul unei întâlniri directe cu patronul Ultex, Vasile Niţescu, suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, i-a promis că va afla informaţii confidenţiale din anchetă şi i le va comunica.

Un alt om de afaceri apropiat lui Greblă este Ion Bîrcină. În acest caz, procurorii susţin că judecătorul CC a încercat prin toate mijloacele să ascundă interesele sale reale, trecând chiar şi peste obligaţia de a depune „o declaraţie de avere şi de interese conformă cu realitatea” şi le-a ascuns în spatele activităţii economice a lui Bîrcină.

Toni ştie bine că Grebla are şi o coadă, care, la nevoie, poate fi transformată în armă de ameninţat inamicii. Unul dintre cei care au simţit pe pielea lor asta este Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), care a îndrăznit să nu fie de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO. Greblă l-a ameninţat pe director că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie terminat.

Dacă nu i-a mers cu Ciurel, asta nu înseamnă că Greblă nu a avut succes atunci când a intervenit în alte rânduri pentru Ion Bîrcină, în schimbul şpăgilor grase  primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar şi la un funcţionar din Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

„Numitul Toni Greblă, de la nivelul funcţiei de senator, respectiv judecător la Curtea Constituţională, în baza promisiunii făcute lui Ion Bîrcină, s-a întâlnit cu numiţii Marin Condescu (preşedinte al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia), Laurenţiu Octavian Graure (director Complex Energetic Turceni), Daniel Burlan (director la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Tiberiu Trotea(director Complex Energetic Rovinari), Neaga Narcis (funcţionar în cadrul CNADNR), intervenind în mod determinant pe lângă aceştia pentru satisfacerea intereselor economice lui Ion Bîrcină” zice referatul procurorilor

DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, încălcând astfel embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE şi punând şara noastră într-o situaţie jenantă în faţa partenerilor europeni.

catuse simotaCa să-şi justifice nivelul de trai mult mai ridicat decât i-ar permite veniturile la vedere, Toni vrea să ne prostească. Numai că metoda este un fel de băgare a capului în nisip. Judecătorul Greblă zice că are o fermă de struţi. Cam două sute de exemplare, extrem de productive. Realitatea însă, s-a dovedit a fi alta. Toni are struţi, dar numai şase. Acum, trebuie să explice şi cum produc ei cât două sute, că poate scăpăm de sărăcie cu metoda lui.

Ultima oră: Curtea Constituţională a rămas ieri după-amiază fără greblă. Toni Greblă şi-a dat demisia. Oricum, pentru că urmează să fie încarcerat, era destul de greu ca judecătorii CC să se deplaseze în celulă la colegul lor ca să ţină şedinţele.

Iar acum se poate reface lanţul de iubire ce făcea senzaţie în Valea Jiului. „Simota + Greblă = love” era şlagăr la modă, iar Bîrcină, finul judecătorului, era „înlăţuit” cu fraţii Gărdean. Cât de curând, cvintetul se poate reface. La Jilava?

„Toarnă, Leanţo, toarnă Leanţo, toarnă!”

catuse udreaElena Udrea şi-a început ziua la Parlament, adică acolo unde are locul de muncă. Dar nu avenit pentru a vora legi, ci pentru a afla dacă onor colegii ei vor fi de acord ca ea să se confrunte cu legea. Din prima, Elena a folosit un truc ieftin:

„În niciun caz n-o să mă dezic de ceea ce am susţinut zece ani, de susţinerea justiţiei. Voi cere comisiei să dea un aviz favorabil”! Cu alte cuvinte, eu sunt de acord cu ceea ce urmează să se întâmple, pentru că tot  nu mă întreabă nimeni dacă sunt de acord şi oricum se va întâmpla, indiferent de voinţa mea.  În zilele astea, când peste tot sună cătuşele, era evident faptul că avizul Comisiei Juridice va fi unul favorabil. Şi aşa, ieri Elena Udrea a rămas fără imunitate pe ea, la cheremul anchetatorilor.

Aşadar, una dintre cele mai teribile femei ale politicii româneşti, care zilele trecute se plimba la Paris, locuia în hotel de lux şi comanda la cameră meniuri sofisticate, poate ajunge după gratii acilica, la Bucureşti, în patria noastră. Deocamdată, dintre multele nenorociri în care a fost implicată Elena Udrea, pe firmament nu sunt decât două.  Prima este legată de partenera sa de plimbare de la Paris, Alina Bica. Din rechizitoriul pentru trimiterea în judecată a celor 10 persoane din dosarul Alinei Bica reiese că Elena Udrea este cercetată pentru dare de mită Alinei Bica.

”Exercitarea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, urmată de primirea unui teren de către Bica Alina Mihaela, de la Cocoş Dorin, Cocoş Alin şi Udrea Elena Gabriela conturează elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită”, se menționează în Rechizitoriu.

Dar asta nu este singura poznă a Elenei. Femeie bărbătoasă, a ţinut să-şi lege numele şi de un sport destinat în pricipal bărbaţilor: box-ul. Mai exact eschivele de la lege, că de dat nu a dat, ci a luat. Dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în perioada în care era ministru al Dezvoltarii si Turismului, în urma încheierii de catre MDRT a unui contract de prestări servicii de promovare a evenimentului sportiv.

„La data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizarii Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene. În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.”

Cu alte cuvinte, Elena, printr-o firmă apropiată s-a pus pe cheltuit banii pe care urma să-i acopere din fonduri europene.

Din păcate pentru fosta şefă de cabinet a lui Băsescu, bolovanul a pornit la vale. Urmează să fie cercetată şi în afacerile cu pârtiile de schi din România. Furăciunea, în acest caz, a fost foarte simplă. Firmele lui Udrea, sau firme apropiate ei au participat la licitaţii pentru amenajarea de pârtii de schi în patria noastră. Sumele pentru aceste amenajări au fost exorbitante, de parcă România ar fi organizat Olimpiada Albă. Diferenţa între costul real al amenajărilor şi preţurile umflate intrau în buzunarele protejaţilor Elenei.

catuse resmerita-cornelSurse confidenţiale, ne-au informat că blonda şi-a luat la rând la puricat multele poşete de firmă, în căutarea de bileţele de pe vremea când era şefă decatuse adriean_videanu_ cabinet la Preşedinţie. Bileţele asemănătoare cu cel pe care l-a găsit despre Tăriceanu, prim-ministru la vremea respectivă, în care îi spunea lui Băsescu că a venit şi vremea lor. Ca şi când Traian nu ştia. Şi cu acele bileţele, pe care ar fi foarte dispusă să le pună la dispoziţia anchetatorilor, în schimbul îndlcirii acuzaţiilor.

Iar din afacere cel mai câştigat este primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă. Graţie blondei, 30 de zile este casnic. Că după aia se poate întâlni cu Videanu. Să pună borduri la Rahova.

 Vanghinion pentru Adrian Sârbu

catuse adrian-sarbu Pe vremea când se afla în sediul „Mediafax” la ceas de taină cu Marean Vanghelie, ca să pună la punct strategia video-audio pentru noul partid Vanghelie-Geoană, Adrian Sârbu a fost ridicat de mascaţi. Cum de ajunsese Vanghelie la mogul, ca să discute despre politică? Simplu, Geoană este naşul secret al lui Sârbu, aşa că acesta şi-a trimis partenerul la fin.

Sârbu este acţionar la o groază de firme, care au legături cu altă groază de firme fictive. Un circuit sofisticat de evaziune fiscală, pe care procurorii au reuşit să-l descifreze.
„În cadrul şedinţelor de bugetare a societăţilor, la care a participat, inculpatul Sârbu Adrian a afirmat în mod constant că nu este dispus să plătească taxe la stat şi s-a arătat interesat de găsirea unor modalităţi concrete de evitare a acestora, la nivelul managementului SC Mediafax Group SA, SC Mediafax SA şi SC Apropo Media SRL fiind gândit, astfel, un sistem de eludarea a taxelor care în mod normal şi firesc trebuiau virate la bugetul de stat, sens în care s-a hotărât înfiinţarea de societăţi în care să fie transferat capitalul, pentru a fi protejat de sistemul legislativ din România, care impunea obligativitatea achitării acestor taxe. Sistemul creat nu avea ca scop doar sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a taxelor şi impozitelor, ci şi utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor şi în special pentru inculpatul Sârbu Adrian”, declară procurorii.

Avocata Liana Petrovici, omul de încredere a lui Sârbu, arestată şi ea în acest caz, este acuzată că a participat în cursul lunii aprilie 2014 la o întâlnire ce a avut drept scop găsirea unei modalităţi în care să fie închis soldul de casa existent în balanţa contabilă a SC TP SA care evidenţia, la acea dată, o sumă în casierie în cuantum de aproximativ 2.100.000 lei, care în realitate lipsea, fiind anterior însuşită de către Adrian Sârbu, în calitate de acţionar al societăţii prin intermediul SC Alerria Management Company SRL. Prejudiciul este de 16.809.964 lei.

Până la urmă mascaţii care l-au ridicat pe Sârbu chiar în timpul întrevederii cu Vanghelie, au făcut un bine trustului înfiinţat de Sârbu. Vă daţi seama cum s-ar fi prăbuşit audienţa, dacă în fiecare seară „Ştirile PROTV” ar fi început cu o ştire despre Vanghelie. (Sorin Ovidiu Bălan)

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/