Cascada Lolaia se află „la porţile Retezatului”, pe traseul cel mai popular al excursioniştilor care urcă spre vârfurile masivului.
Cascada Lolaia, aflată la cota 1.050 de metri, îşi întâmpină vizitatorii, înconjurată de păduri, versanţi abrupţi şi stânci, la circa 20 de minute de urcuş pe jos, din zona Cârnic spre refugiile montane Pietrele şi Genţiana, locuri de unde pornesc „traseele clasice” din Parcul Naţional Retezat.
Până la Cârnic, turiştii pot ajunge cu autoturismele, traversând satele comunei Sălaşu de Sus şi valea pârâului Sibişel. De aici, accesul cu autoturismele în Parcul Naţional Retezat este interzis, iar călătorii îşi pot continua excursia pe drumul forestier, însă numai pe jos. Ropotele Cascadei Lolaia se aud de la depărtare dominând sunetele vieţuitoarelor care tulbură liniştea pădurii.
O potecă se desprinde din drumul forestier şi coboară până la podeţul aflat deasupra căderii de apă. Podul a rămas aici din anii ´70, când au avut loc lucrări la amenajarea hidroenergetică Gura Apelor – Retezat, iar munţii au fost sfredeliţi de tuneluri folosite la aducţiunile lacului de acumulare. De pe pod, turiştii pot vedea în josul râului Sibişel doar o parte a cascadei, care se afundă în pădurea cu arbori uriaşi. În amonte se văd stâncile uriaşe, modelate de şuvoaiele zgomotoase care formează albia râului sălbatic.
La poalele cascadei Lolaia, turiştii ajung după ce coboară din drumul forestier prin pădure, pe un şir de trepte (parţial) legat de o balustradă din lemn, care se strecoară printre copaci şi bolovani.
La capătul scării construite în urmă cu un deceniu, a fost amenajat un punct de belvedere, din care poate fi fotografiată panorama cascadei. Turiştii mai pot coborî câţiva metri până la apă, însă decizia poate fi riscantă, din cauza terenului accidentat şi al pietrelor umede şi al debitului cascadei.
Cascada Lolaia îşi uimeşte oaspeţii prin frumuseţea sa şi, ca aproape orice loc faimos al Retezatului, are o legendă. Se spune că, demult, la sfârşitul unei veri, o frumoasă ciobăniţă cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucşoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriaşă şi înfricoşătoare s-a abătut asupra turmei şi, cu mare lăcomie, a mâncat oile. Pe loc, de frică, cosiţele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Cele două şuvoaie argintii şi înspumate ale Cascadei Lolaia amintesc de cosiţele ciobăniţei.
