Un număr de 43 de copii din Bucureşti şi judeţul Ilfov cazaţi la o pensiune din Haţeg au ajuns la urgenţa spitalului din oraş, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară
Joi, nouă dintre turişti, a căror stare de sănătate a fost mai gravă, mai erau încă internaţi la Spitalul oraşenesc din Haţeg. Bucătăria pensiunii a fost închisă temporar de către medicii veterinari, iar patronii pensiunii au fost amendaţi. Conform noilor directive, rezultatele analizelor vor fi trimise şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
La spital, cu noaptea-n cap
Dr. Daniela DUNA, medic primar pediatru spune că cei 43 de pacienţi, de fapt toţi copiii cazaţi la pensiunea din Haţeg, au fost aduşi marţi dimineaţă, în jurul orei 3:30, cu simptome alarmante de toxiinfecţie alimentară: enterocolite, vărsături. Trei dintre ei au fost internaţi iar ceilalţi au primit tatament injectabil, perfuzabil şi oral, după care au plecat la pensiune. În cursul zilei de ieri, 25 dintre copii au ajuns din nou la spital, cu aceleaşi simptome. În total, un număr de nouă copii cu deshidratare de peste 10% au fost internaţi la Spitalul din Haţeg cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, pe parcursul a câteve ore. Copiii au mâncat carne de pui, omletă de ou, ciorbă acră, îngheţată şi au făcut baie în piscina pensiunii.
Primele sancţiuni
Cazul a fost anunţat la Direcţia Sanitar Vetrinară şi Direcţia de Sănătate Pubică. Cele două instutţii au luat probe de alimente şi apă dar au şi aplicat o serie de sancţiuni. „În urma verificărilor, inspectorii au decis suspendarea temporară a activităţii pensiunii până la corectarea problemelor de igienă. De asemnea s-a aplicat şi o amendă contravenţională de 2.000 de lei”, a declarat dr. Leontin LASLĂU, purtător de cuvânt D.S.A.S.V HUNEDOARA. Rezutatul analizelor se va cunoaşte doar după 48 de ore de la prelevarea probelor.
În Spitalul de la Haţeg mai sunt internaţi nouă copii cu vârstele cuprinse între opt şi 10 ani. Astăzi, aceştia şi-au exprimat intenţia de a pleca acasă deoarece starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil. Nu am putut afla punctul de vedere al conducerii pensiunii din Haţeg, deoarece, potrivit angajaţilor, aceştia erau plecaţi din localitate.
TEXT: Nicolle Ebner