Alegerile au întins nervii tuturor la maximum, iar la Petroşani s-a înregistrat şi primul incident mai violent. O femeie reclamă că a fost agresată şi două autocare cu numere de Bucureşti au fost blocate într-o benzinărie, la ieşirea din Petroşani (TEXT: Carmen Cosman-Preda)
Două autocare cu turişti care veneau de la Mănăstirea Prislop au atras atenţia reprezentanţilor uneia dintre coaliţiile politice implicate în campanie. Cele două autocare au oprit în parcarea unei staţii de benzină de la ieşirea din Petroşani, iar o parte a oamenilor s-au dus pe rând să voteze la o secţie amenajată la Şcoala Generală nr. 7 din Petroşani, cea mai apropiată de benzinăria respectivă.
Reprezentanţii coaliţiei amintite – care se aflau în staţia de benzină la acel moment – au suspectat un posibil turism electoral şi au încercat să-i fotografieze pe cei aflaţi în autocar, numai că una dintre persoanele în cauză ar fi fost deranjată că este fotografiată şi ar fi prins-o de mână pe cea care a vrut să facă poze.
Politiciana a sunat la 112, iar oamenii legii au sosit imediat la faţa locului. Surse oficiale din IPJ Hunedoara spun că se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, ca urmare a sesizării depuse. Cât priveşte posibilele acuzaţii de turism electoral, acestea nu se confirmă, spun sursele menţionate.


