-3.2 C
Deva
miercuri, ianuarie 15, 2025

Iarna în satele tăcute din Munţii Orăştiei

Urşii au devenit prezenţe tot mai obişnuite în satele izolate de pe crestele Munţilor Orăştiei, înconjurate de păduri întinse. Dau târcoale gospodăriilor şi mai ales stânelor de oi, iar noaptea unii dintre localnici se baricadează în locuinţe la auzul zgomotelor făcute de animalele sălbatice.

„Oamenii dau drumul câinilor care se duc după urşi, dar când ii aud pe aceştia cum morărie şi se iau după ei, fug câinii ca vai de ei”, spune Ileana Murgoi, o femeie din satul Cioclovina, unde mai trăiesc câteva familii. Astfel de scene se petrec adesea în satele Cioclovina, Ursici şi Târsa, locuite de comunităţi restrânse, de câteva familii care se ocupă cu creşterea animalelor. Oile sunt ţintele preferate ale urşilor. „Mai sus sunt stâne. Dacă ajung la o oaie şi o ia de la om, nu se mai poate băga omul să o scoată, că îl omoară ursul”, povesteşte Ileana. Urmele urşilor pot fi văzute uneori pe zăpadă, în vecinătatea caselor.

„Nu ne temem de ei, dar am fi vrut să fie mai puţini şi să ni se dea voie să îi împuşcăm pe cei care coboară după oi. Cei care au dat astfel de legi stau în oraşe, la bloc, nu se confruntă cu problemele noastre, cu primejdiile în care ne aflăm uneori”, spune un vânător din satul Alun, aflat în vecinătatea Cioclovinei.

Satul de la poalele Peşterii Cioclovina
Ileana Murgoi are 66 de ani şi locuieşte de-o viaţă în satul de la poalele Peşterii Cioclovina, care de mii de ani a fost adăpost pentru urşii de peşteră. Acum este destinaţie turistică şi se numără printre marile atracţii ale Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, alături de cetăţile dacice. Cea mai apropiată dintre ele de Cioclovina este Piatra Roşie, aflată la capătul unui urcuş de o oră. Alte poteci duc spre Blidaru, Costeşti şi Sarmizegetusa Regia. În jurul aşezărilro antice, din vremuri necunoscute s-au ridicat satele risipite pe munte, ori înşirate pe văile unor pârâuri.

Unele cătune nu au curent electric, apă sau canalizare, iar drumurile lor sunt greu accesibile iarna, însă oamenii sunt obişnuiţi cu acest mod de viaţă. Ileana are trei vaci, zece găini şi a ţinut până de curând şi doi porci. Îşi munceşte pământul şi spune că, oricât de greu i-ar fi, nu ar putea trăi altundeva decât în locul din munţi în care s-a născut. „În Cioclovina au mai rămas vreo cinci familii. În trecut erau 25, dar tinerii au plecat. Cei rămaşi au copii plecaţi să muncească în străinătate. Alţii sunt la oraş şi se întorc rar. Eu nu aş putea locui la oraş”, spune Ileana.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/