13.2 C
Deva
sâmbătă, octombrie 5, 2024

Inundaţiile au făcut pagube în Brănişca (VIDEO)

IMG_0039În Brănişca, o furtună de câteva zeci de minute a dus la distugerea a aproape un kilometru din drumul spre Rovina, iar mai multe gospodării au fost inundate. Un podeţ a fost distrus din cauza debitului mare al apei, iar în unele dintre curţile localnicilor apa a ajuns până la jumătate de metru.

„Ne-am speriat, pentru că nu am mai avut de mult inundaţii. Cel mai rău a fost că drumul spre Rovina s-a distrus, după ce pietrişul luat de scurgeri a ajuns în vale. În unele zone, pe drum au căzut copaci şi maluri de pământ, iar în altele ala drumului s-au format cratere”, a spus Maria, o localnică din Brănişca.Şi drumul judeţean Şoimuş – Brănişca a fost afectat de alunecările de pământ. La intrarea în Brănişca, unde şantierul autostrăzii Deva – Lugoj se intersectează cu şoseaua, pământul provenit de pe şantier s-a prăvălit pe carosabil. „Am intervenit cu un buldoexcavator, un autogreder şi un tractor, iar cei de la autostradă au intervenit şi ei cu utilajele din dotare pentru a îndepărta pământul şi pietrişul luat de ape şi adus pe drumuri”, a spus primarul comunei Brănişca, Teodor Lazăr.

https://www.youtube.com/watch?v=uFDwS9I5alo&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=QP3MA0MAELQ

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/