17.9 C
Deva
marți, septembrie 10, 2024

La munte ninge ca în poveşti, dar sezonul este compromis!

Ninge ca în poveşti la munte, unde iarna pare să-şi fi intrat, în sfârşit, în drepuri. Prea târziu, însă, spun oamenii de munte, care sunt de părere că sezonul nu mai poate fi salvat.

partie_schi_parangChiar dacă meteorologii ne-au dat asigurări că vremea se va încălzi constat în următoarea perioadă, „Babele” au adus cu ele şi câţiva fulgi de zăpadă. Iar în zonele montane a nins ca în poveşti, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple mai degrabă de Crăciun. „De dimineaţă a nins serios. Acum s-a mai oprit şi e ceaţă, dar încă mai ninge.  Stratul de zăpadă proaspăt depus este de 12-15 centimetri”, spune Dumitru Bârlida, şeful Formaţiunii Salvamont Petroşani – Parâng. Se schiază în condiţii bune, iar iubitorii muntelui se bucură de ultimele zile de iarnă. În Staţiunea Parâng se desfăşoară o competiţie de sanie şi mai sunt şi 200 de studenţi la Cabana ANEFS. Zăpada târzie, care a căzut în februarie şi martie, nu mai poate salva, însă, sezonul de iarnă, care este definitiv compromis. „Din păcate, aceste ninsori târzii nu mai pot salva nimic. Ziua e lungă, temperaturile sunt ridicate… Şi o jumătate de metru să mai ningă şi e doar pentru câteva zile, probabil o săptămână…”, explică Dumitru Bîrlida.

Şi în Straja situaţia este similară. A nins în ultima perioadă, dar cam târziu pentru ca investitorii din turism să mai poată vorbi despre un eventual profit. În Straja au funcţionat tunurile de zăpadă, dar chiar şi aşa, cu mari eforturi s-a reuşit păstrarea zăpezii pe două dintre pârtii din cauza vremii prea călduroase. Iar cabanierii au fost la un pas de a pune lacătul pe uşi în lispa turiştilor care în anii trecuţi umpleau până la refuz staţiunea în sezonul de iarnă.

 

Statistici îngrijorătoare

 

Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică în ceea ce priveşte turismul sunt îngrijorătoare. La absolut toate capitolele se înregistrează scăderi în luna ianuarie 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna ianuarie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o scădere cu 0,4 % şi înnoptările o scădere cu 2,3 %, se arată în ultimul buletin oficial al INS. Asta coroborat cu faptul că şi turiştii străini care ne-au vizitat ţara au fost mai puţini cu aproape două procente. Iar în ceea ce priveşte cazările din zonele montane se înregistrează cea mai drastică scădere a numărului de turişti, de aproape 5% faţă de ianuarie 2013. Aşa că, ceea ce se întâmplă în Parâng şi Straja putem spune că se încadrează în tendinţa înregistrată la nivel naţional, unde cabanierii încă se gândesc să ceară declararea acestui sezon drept unul calamitat!

Totusi, in ceasul al treisprezecelea, cabanierii şi-au dat seama că nu mai pot depinde la nesfârşit de capriciile naturii şi că, dacă vor să reuşească, este nevoie de dezvoltarea turismului dincolo de cel de schi.  Aşa că au cerut sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, cu care s-au asociat pentru implementarea unor programe menite să rentabilizeze turismul indiferent de anotimp. Împreună, caută soluţii în aşa fel încât Straja şi Parîngul să fie atractive pentru orice vreme, şi pe timp de iarnă, şi pe timp de vară. „E ineficient să avem în doar două – trei luni pe an un grad de ocupare de 90% şi în rest să nu mai vină nimeni”, explica vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint. Iar strategia urmăreşte să aducă un grad de ocupare de circa 70% pe durata întregului an calendaristic şi abia atunci se va vorbi despre eficienţa turismului.Asta înseamnă investiţii dincolo de pârtii ori instalaţii de schi, ce pot fi realizate din fonduri europene.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/