Nodul rutier de la Dobra (Grind), construit pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, între localitățile Dobra și Holdea, poate fi folosit de șoferi.
„Ca urmare a montării, în regie proprie de către DRDP Timişoara, a tuturor semnalizărilor rutiere aprobate de comisia mixtă CNAIR – IGPR și a recepționării acestora de către specialiștii DRDP Timișoara și a Serviciului Poliției Rutiere Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva – CIC Săliște, în cursul zilei de astăzi s-a deschis oficial circulația la Nodul Rutier Dobra, aferent conexiunii autostrăzii A1, lotul 3 Lugoj – Deva, cu DN 68 A”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis traficului rutier în 23 decembrie 2019, însă punctul de întoarcere construit la Grind, aflat la circa 10 kilometri de capătul autostrăzii, de la Holdea, a rămas inutilizabil până în prezent. „În proiect, intersecţia de la Grind (Dobra) este definită ca „punct de întoarcere” nu ca nod rutier şi are rolul de a fi utilizată în caz de avarie/accident/închiderea viitoarelor tuneluri de pe sectorul Lugoj -Deva 2. Punctul de întoarcere nu este deschis circulaţiei din cauza apropierii de trecerea la nivel cu calea ferată de pe DN 68A. Închiderea barierei CF pentru 10-15 minute ar risca blocarea A1. Asemenea intersecţii, nu noduri, mai sunt la Pianu şi la Orţişoara”, informau, în decembrie 2019, reprezentanții Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
FOTO: DRDP Timișoara



