Alin Simota a fost cunoscut multă vreme drept noul baron de Valea Jiului, prin prisma firmelor pe care le-a patronat şi prin care a reuşit de-a lungul timpului să dezvolte afaceri profitabile pentru propriul buzunar după ce s-a asociat cu oameni influenţi din diverse sfere de activitate şi a câştigat contracte grase cu companiile din sectorul energetic sau cu statul, în general. De la mărire la decădere nu a fost însă decât un pas, iar firmele sale au intrat, rând pe rând, în insolvenţă, pentru ca bomboana de pe coliva afacerilor sale să fie reţinerea lui de către DIICOT.
Alin Simota este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din judeţul Hunedoara. Şi-a început afacerile cu „micul comerţ de frontieră”, după cum îi place să spună, dar în timp lucrurile s-au schimbat, iar afacerile s-au dezvoltat. S-a asociat cu oameni influenţi împreună cu care a dezvoltat afaceri profitabile, cel puţin pentru el, şi aşa a reuşit să ajungă în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri din ţară.
Alin Simota este singurul miliardar din judeţul Hunedoara care a prins mai multe ediţii din Top 300 Capital în ceea ce priveşte averea sa, pe care şi-a câştigat-o în bună parte în urma contractelor profitabile derulate cu companiile din sectorul energetic. Lista firmelor sale este lungă şi patronul clubului de fotbal „Jiul” Petroşani a ştiut să se înconjoare de oameni influenţi, chiar dacă între timp unele dintre afacerile lui au picat. El a deţinut sau deţine părţi sociale în diverse firme înfiinţate împreună cu fostul director general al Electrica, Lucian Boghiu, care a fost şi naşul său de cununie, dar şi cu fostul prefect PSD de Gorj Toni Greblă. Simota a derulat relaţii comerciale atât în industria minieră, cât şi pe piaţa de energie.
Relaţii comerciale profitabile
Astfel, în 2004 Alin Simota s-a asociat cu Silviu Lucian Boghiu, in SC ELCO SEMN SISTEM SRL, cu sediul în Petroşani, pe strada Gheorghe Doja. Firma se ocupa de afaceri cu calculatoare si alte activităţi legate de sistemul informatic. În luna martie a anului 2005, Simota a înfiinţat SC Atomis Energie SRL, cu obiect principal de activitate „distribuţia si comercializarea energiei electrice”. Sediul firmei a fost înregistrat în Petroşani, pe strada Gheorghe Doja, acolo unde funcţionau deja si celelalte societăţi controlate de el. Conform Deciziei 634/2005, emisa de Autoritatea Naţionala de Reglementare a Energiei, „Atomis Energie” SRL Petroşani a obţinut licenţă de furnizare a energiei electrice. De asemenea, a prins importante lucrări în reţele de înaltă, joasă şi medie tensiune în tot judeţul Hunedoara, printr-o alta firmă deţinută, respectiv „Atomis International Prod” SRL, cu sediul tot în strada Gheorghe Doja din Petroşani, la care activitatea a fost demarată în 1998. Simota a intrat şi în afaceri pe piaţa minieră, a derulat şi derulează contracte profitabile cu Compania Naţională a Huilei Petroşani, actuala SNH, prin firmele sale, prin care a câştigat sute de miliarde de lei vechi, pe diverse domenii de activitate. De asemenea, s-a asociat şi cu Toni Grebla, fost prefect PSD de Gorj şi director al Patromin Cei doi au deţinut părţi sociale la Utilenergetica, cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov, care s-a înfiinţat în 4.05.2005 cu o mulţime de obiecte de activitate legate, mai ales, de comerţul cu ridicata.
Simota nu se poate plânge că nu a prins o serie de contracte generoase, multe pe banii statului. În februarie 2007, SC Atomis Internaţional Prod SRL a semnat contractul de lucrări cu FDFEE – Electrica Transilvania Sud, cu beneficiar Sucursala Judeţeană Alba, în valoare de 1,670 milioane de lei. Aceeaşi firmă a câştigat şi licitaţia organizată de ENEL Distribuţie – Banat pentru o lucrare în valoare de 730.000 de lei, la fel ca şi o altă selecţie de oferte a SC Universal Edil Lupeni, pentru reabilitarea reţelelor termice. De asemenea, firma lui Alin Simota a mai semnat un contract de lucrări cu Electrica Banat, în valoare de 26.500 de lei, care avea ca obiect efectuarea de lucrări de îmbunătăţire a tensiunii la un punct de transformare din Lupeni. Şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti a lucrat cu SC Atomis International Prod pentru servicii de reparare şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor electrice, firma din Petroşani fiind unic ofertant, la fel ca şi la Termoelectrica, prin Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care a lucrat atât cu Atomis, cât şi cu alte două firme la care Alin Simota e acţionar, respectiv Consmin şi Simar.
Afaceri cu statul din fotoliul de consilier
În 2008 a decis că este vremea să facă politică. S-a înscris în PNL şi a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Petroşani. Nu a reuşit să îl învingă pe Tiberiu Iacob – Ridzi, dar a creat în schimb un imens scandal în jurul numelui lui, mai ales că a fost perioada în care Cristian Litera era văzut mereu în preajma lui. A ajuns, însă, consilier judeţean şi a început afacerile cu banii statului pe lucrări licitate cu Consiliul Judeţean. Potrivit datelor de la vremea respectivă, în ianuarie 2010, una dintre societăţile lui Simota, Simar, şi-a adjudecat o licitaţie de reabilitare a unei entităţi medicale oferind un preţ aproape de jumătatea valorii estimate. Astfel, dacă valoarea iniţială a proiectului de reabilitare şi modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva fusese estimată la 4.136.952,10 lei fără TVA, Simar a devenit câştigătoare cu preţul de 2.592.261 lei fără TVA. Aşa cum era de aşteptat, câteva luni mai târziu Simar a beneficiat de o suplimentare a fondurilor pentru „lucrări suplimentare”, de 258.563 lei fără TVA. De asemenea, tot în anul 2010, firma Atomis a câştigat licitaţia pentru reabilitarea bazei sportive „Michael Klein” din municipiul Hunedoara. Valoarea iniţială a fost de 520.000 de lei, dar şi acest proiect a fost suplimentat în baza actelor adiţionale cu 184.000 de lei, fără TVA. Şi în Valea Jiului firmele lui Alin Simota au avut doar de câştigat şi au derulat afaceri cu firmele de gospodărire locală din localităţile Văii Jiului, în cadrul unor proiecte care prevedeau extinderea reţelelor electrice sau a celor de gaz.
De asemenea, din 2007 Simar nu reuşeşte să finalizeze o grădiniţă din centrul municipiului Petroşani, a cărei execuţie a fost şi abandonată. Preţul cu care şi-a adjudecat lucrarea a fost de 1.520.683,64 lei, din care în conturile firmei au intrat, până la începutul anului trecut, aproximativ 1.230.000 lei. Dar, trebuie menţionat că şi în acest caz constructorul a reuşit să majoreze valoarea întregii investiţii la aproximativ 2.460.000 lei. Tot Simar a executat lucrări şi pentru Primăria Uricani, condusă de social-democratul Dănuţ Buhăescu, pentru reparaţii şi modernizări la unitatea medico-socială. Contractul a fost semnat în 2008, iar un control al Curţii de Conturi efectuat în 2010 a arătat că administraţia locală trebuie să recupereze peste 22.000 de lei, după ce a achitat, către Simar, lucrări la suprapreţ.
Probleme în justiţie
Cu toate acestea, Simota nu a reuşit să-şi menţină toate afacerile pe linie de plutire şi unele dintre firme au intrat în lichidare. În plus, nu o dată, angajaţii lui s-au plâns de întârzierile mari cu care îşi primesc salariile. Iar problemele lui Simota, ajuns între timp consilier local, după alegerile din 2012, nu s-au oprit aici.
În timp, afacerile miliardarului cu CNH Petroşani au intrat şi în atenţia organelor de anchetă din cauza condiţiilor în care s-au derulat. Unul dintre cele mai controversate contracte este legat de prestarea, prin firma Atomis Internaţional SRL Petroşani, a serviciului de protecţie prin relee şi automatizări (PRAM) la nivelul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani. Un control efectuat de Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara a scos la iveală, în anul 2003, că firma Atomis Internaţional SRL Petroşani ar fi obţinut peste 30 de miliarde de lei în plus de la CNH, dintr-un contract de prestări servicii, diferenţele fiind rezultatul dintre sumele pretinse şi cele facturate prin devizele de reparaţii întocmite de furnizor. „Prin orele de intervenţie rezultate din autorizaţiile de lucru emise şi orele de muncă convenţională negociate, prestatorul nu poate justifica valoarea prestaţiei pretinse prin devize de lucrări din cauză că, la negocierea de tarife, nu a prezentat o fundamentare reală a acestora, bazată pe norme de muncă”, se arată în raportul DGFP la care facem referire.
De asemenea, Alin Simota este parte în mai multe procese aflate pe rolul instanţelor de judecată, atât direct, cât şi prin intermediul firmelor pe care le-a controlat. Este dat în judecată de bănci creditoare, de stat prin instituţiile sale financiare şi judecat chiar pentru evaziune fiscală într-un dosar deschis ca urmare a cererii de chemare în judecată depusă de ANAF.
Iată ce avere a declarat Simota
Potrivit ultimei declaraţii de avere completată în 31 iulie 2012, după preluarea mandatului de consilier local la Petroşani, Alin Simota are în proprietate o garsonieră de 23 de metri pătraţi, achiziţionată în 2005. Susţine că nu are, cel puţin pe numele lui, maşini, terenuri sau alte bunuri a căror valoare să depăşească 5.000 de euro şi nici sume în conturi sau depozite bancare. În declaraţia de avere se mai consemenază că Simota a încasat în anul fiscal anterior 7.426 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi alţi 2.508 lei ca inginer la SC Simar Comimpex De asemena, acesta a precizat, în declaraţia de interese, că este asociat unic şi director la SC Simar Comimpex SRL Petroşani şi asiociat la societăţile Exchange Invest SRL Petroşani şi Europaphone SRL Petroşani.. Cu doar o lună înainte, la finalizarea mandatului de consilier judeţean, Alin Simota scria că are, pe lângă garsoniera din Petroşani, un apartament în Bucureşti de 58 de metri pătraţi achiziţionat în 2004, un apartament la Cannes – Franţa, din 2007, în suprafaţă de 860 de metri pătraţi şi o casă în SUA, cumpărată în 2006.